0.2 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 21, 2026

Lăsat să zacă la -10 grade într-o baltă de sânge, chiar de Ziua României. Agresorul l-a înjunghiat și jefuit

Este pățania unui tânăr de 30 de ani din Șendroaia (comuna Târlișua). Acesta a fost bătut și înjunghiat cu un cuțit și lăsat să zacă la o stână din Șieu Sfântu, la -10 grade. Cu ultimele puteri, acesta a ajuns în sat, unde a fost salvat.

Azi-dimineață, în jurul orei 08:00, un bărbat de 30 de ani a fost văzut bătut și plin de sânge de un localnic din Șieu Sfântu. Omul a sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj de prim ajutor SMURD și transportat la spital.

Acesta prezenta multiple traumatisme provocate de lovituri, dar și o plagă înjunghiată la nivelul piciorului. Cele -10 grade înregistrate afară și-au pus amprenta și ele asupra stării de sănătate a bărbatului. Se pare că viața bărbatului din Șendroaia nu este pusă în pericol, acesta fiind găsit de echipajul medical conștient și cooperant.

Bărbatul este din Șendroaia și, de Ziua Națională, venise în Șieu Sfântu cu un alt bărbat din Feldru. S-au oprit la o stână, iar acolo, pe fondul unor neînțelegeri, feldrihanul a început să îl lovească pe tânăr și să-l înjunghie în zona piciorului. Ulterior, acesta i-ar fi furat și portofelul și telefonul mobil și l-a lăsat să zacă în ger, într-o baltă de sânge.

„Poliția a fost sesizată de către o persoană din Șieu Sfântu despre faptul că în fața locuinței sale se află un bărbat care ar fi fost agresat fizic. Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul are 30 de ani și este din Șendroaia. Acesta a fost transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că noaptea trecută, bărbatul de 30 de ani din Șendroaia se afla la o stână de pe raza localității Șieu Sfântu, împreună cu un alt bărbat de 30 de ani din Feldru. Pe fondul unor neînțelegeri, între cei doi a izbucnit un conflict, în urma căruia bărbatul din Șendroaia ar fi fost agresat fizic, fiind tăiat cu un cuțit în zona unui picior și i s-ar fi sustras mai multe bunuri. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea găsirii autorului și a stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Revoluție digitală: împrumut online 100%, simplu și rapid, de tip CAR

WOW în piața financiară din România: primul CAR 100% online care oferă împrumuturi direct pe card. www.BaniPeCard.ro schimbă regulile...

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali, reprezentant comercial: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

EUROCOMPOZITE angajează muncitori, operator roboți industriali și reprezentant comercial, iar TRANSMIXT Bistrița caută șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Noi locuri de muncă sunt disponibile la cabinetul psihologului clinician Dana Buhuțan, Policlinica MedTOTAL sau Stewo Plastic Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...