30.7 C
Bistrița
sâmbătă, august 1, 2026

Interzis cu mașina la Spitalul Județean! Curtea va fi ocupată de un… cort

Având în vedere faptul că Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență intră într-un amplu proces de extindere și modernizare, activitatea din această secție va fi perturbată. Managerul spitalului intenționează să mute provizoriu UPU într-un cort.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany, a recunoscut în cadrul conferinței de presă de ieri faptul că spațiul reprezintă o reală problemă pentru unitatea medicală.

Aceasta se va intensifica odată ce vor începe lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe. Pentru a nu perturba activitatea acestei secții vitale pentru spital, managerul Gabriel Lazany ia în calcul achiziționarea unui cort, unde să poată fi primiți bolnavii.

„Săptămâna aceasta va fi demarată procedura de achiziție pentru extinderea Unității de Primiri Urgențe, iar aceasta va fi cea mai mare provocare pentru noi. (…) Varianta cortului o iau în calcul foarte serios, pentru că altfel timpii de așteptare în UPU se vor tripla. Am avea nevoie de un cort de 300 de metri pătrați, climatizat”, a explicat Gabriel Lazany, în conferința de presă.

Cortul ar urma să fie amplasat în partea din față a spitalului, renunțându-se astfel provizoriu la parcare. Nici parcarea din spate nu va mai putea fi folosită, întrucât va fi șantier. Astfel că, odată începute lucrările, mașinile au interzis în curtea spitalului.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...