S-a văzut totul clar, prin fereastra limpede și curată: bărbatul se apropia vijelios pe stradă, venea de pe Bistricioarei, se îndrepta probabil spre banca din apropiere, iar femeia îl urma la câțiva pași… Părea devastată de tristețe…
Se certaseră, poate, din cauza vreunui credit. Sau poate avuseseră o discuție aprinsă cu doar două-trei minute înainte. Poate el a aflat despre amantul de săptămâna trecută. Sau ea a descoperit că el o înșela.
Era o dimineață seacă și friguroasă cum sunt toate diminețile astea în ianuarie. Din Hotelul Coroana de Aur nu se vedea încă nicio mișcare. Erau destui bistrițeni care mișunau prin zonă, intrau în cafeneaua de pe colț, unii ieșeau râzând în hohote, alții – mai îngândurați decât intraseră. Noi – înghesuite ca sarmalele, așteptam și încercam să vedem ce se mai întâmplă în stradă…
Înainte, acum doi-trei ani parcă se vedeau mai multe… De când cu mașinile parcate una lângă alta – și vizibilitatea a scăzut dramatic…
Bărbatul s-a oprit o clipă, a privit nervos în zare, s-a aplecat să-și lege șiretul. Femeia l-a ajuns din urmă. I-a adresat câteva cuvinte. Nu s-a înțeles prea bine ce. N-am reușit să citim de pe buze aproape nimic. El s-a ridicat brusc și a privit-o cu ochi plini de furie. Pentru câteva clipe am crezut că o să-i tragă o palmă usturătoare, în plină stradă… O palmă care să-i răzbune toate necazurile din ultima vreme. O ambulanță a trecut în viteză, spre spital. Apoi cei doi au dispărut din raza noastră vizuală… N-am văzut cum s-a sfârșit gâlceava lor. Și nici nu i-am mai văzut de atunci încolo pe stradă…
Cam așa se văd lucrurile când nu ești decât o carte, înghesuită pe raft, între zeci de alte cărți, care așteaptă, și așteaptă și tot așteaptă să se întâmple ceva în stradă…
