9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

VIDEO – Restaurantul Ardealul, luat la puricat de DSP și DSV. Patronul localului „Este revoltător!”

Astăzi, la prima oră a dimineții, DSP și DSVSA au luat la puricat Restaurantul Ardealul, aflat în centrul unui scandal după ce un filmuleț înfățișează un angajat al localului cum lovește și aruncă pe jos pulpe de pui. Administratorul localului își recunoaște vina și spune că nu se va mai întâmpla.

UPDATE:

Amenda aplicată de Direcția Sanitar -Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost completată de alte două sancțiuni aplicate de inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică. Potrivit directoarei instituției, Anca Andrițoiu, au fost aplicate două amenzi în valoare totală de 3.600 de lei – una pentru depozitare necorespunzătoare a alimentelor și alta pentru neefectuarea operațiunilor de curățenie și igienizare.

Direcția de Sănătate Publică și Direcția Sanitar-Veterinară au luat la puricat Restaurantul Ardealul încă de la primele ore ale dimineții. Pulpele de pui care au apărut în filmulețul care a oripilat internauții, au fost retrase chiar de către patronul localului, iar angajatul care apare lovind nervos un bax cu pulpe, a fost și el concediat.

Direcția Sanitar-Veterinară a anunțat și primele măsuri în acest caz: carnea a fost confiscată, iar administratorul amendat cu 10.000 de lei, pentru manipularea necorespunzătoare a materiei prime animale. Direcția de Sănătate Publică încă nu și-a anunțat măsurile luate în acest sens.

„Cu siguranță nu o să se mai întâmple așa ceva. Ne asumăm responsabilitatea. Sunt foarte supărat, nu e okey ce se întâmplă”, a declarat Adrian Octavian Sbârciu, administratorul localului.

Întrebat cum a motivat angajatul localului modalitatea în care a manipulat pulpele de pui, Adrian Octavian Sbârciu a precizat că acesta ar fi dat din umeri și nu ar fi spus nimic. Angajatul respectiv era responsabil, ieri, de decongelarea cărnii de pui.

„A procedat într-un anumit fel… ați văzut și dumneavoastră. Este revoltător. Cu siguranță aceasta este ultima situație de acest gen întâlnită aici. Recunosc ce s-a întâmplat, nu am ce să fac, suntem în fața faptului…”, a mai spus administratorul localului.

Acesta a mai spus că nu știe câți clienți vor mai avea de azi și că speră ca oamenii să înțeleagă că a fost un accident.

[arve url=”https://youtu.be/_iWzq1DwKJ8″ /]

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.