9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Au obligat minore să se prostitueze! Trei bistrițeni, la Poliție!

Polițiștii bistrițeni au efectuat astăzi percheziții la domiciliile unor bistrițeni bănuiți de trafic de minori. O femeie și doi bărbați au folosit minore pe care le-au obligat să se prostitueze. Acum se află la Poliție, pentru declarații.

O femeie și doi bărbați se află în aceste momente la sediul poliției bistrițene, unde dau declarații cu privire la anumite fapte făcute în anii precedenți.

Aceștia au fost aduși la sediu în urma unor percheziții domiciliare care au avut loc astăzi.

„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anilor 2016, respectiv 2017, o tânără de 20 de ani din Sigmir şi un bărbat de 63 de ani din localitatea Chiochiș ar fi recrutat o minoră, pe care ar fi găzduit-o şi ar fi determinat-o să practice prostituţia. De asemenea, un tânăr de 22 de ani din Viișoara ar fi recrutat, în cursul anului 2018, o minoră, ar fi găzduit-o și determinat-o să practice prostituția”, anunță reprezentanții IPJ BN.

În urma audierii se vor dispune măsurile legale ce se impun. Acțiunea a avut loc cu ajutorul Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada martie 2016– februarie 2019, suspecta M.M.L. (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate.
În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, suspectul B.C., în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta. 
În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul M.I.M. găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia.
Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect.Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani” explică reprezentanți DIICOT.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...