0.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

VIDEO: Golirea lacului Colibița începe la finele lui 2019! Care sunt etapele și ce lucrări trebuie făcute:

Momentan s-a stopat golirea lacului Colibița. Va mai urma o etapă, premergătoare golirii aproape integrale. Totuși, pentru lucrările ce se impun, proiectul se va demara începând cu luna noiembrie a acestui an.

De la finele anului trecut a început golirea treptată a lacului Colibița pentru a se putea lua probe din masca asfaltică.

„S-au redus până acum undeva la 6-8 metri. Golirea s-a stopat momentan. După ce se mai topește din zăpadă, vedem dacă mai e nevoie să se golească din lac, undeva încă vreo 3 metri, în perioada aprilie – mai”, a explicat ministrul Ioan Deneș, prezent la Bistrița.

În luna martie se va demara procedura de licitare a lucrărilor, licitație la care vor putea participa chiar și firme internaționale, dată fiind natura proiectului.

Iar dacă nu există contestații pe parcurs, și toate decurg după plan, undeva la finele anului se va începe golirea lacului Colibița pentru a se putea face lucrările.

„Undeva în luna noiembrie preconizăm că se va începe golirea lacului. Iar până în luna martie a anului viitor, lacul se va goli până când vor rămâne cam șase metri în înălțime, din cei 76 existenți. Volumul de apă va fi undeva la 500.000 metri cubi, iar apa aceasta va fi în spatele batardoului existent în fața barajului. Pentru că lucrările trebuie făcute la baraj, și la supapele de golire de la fund, care sunt extrem de avariate”, a mai explicat Ioan Deneș.

Lucrările de „Mărire a gradului de siguranță a acumulării Colibița” presupun nu doar lucrările efective de la baraj, ci și lucrări extrem de necesare în aval. E vorba de albiile râului Bistrița, care nu sunt „pregătite” pentru afluxul de apă generat de golirea lacului. Astfel, lucrările sunt extrem de necesare și pe această porțiune, pentru că dacă nu, casele din aval vor fi inundate cu 35 metri cubi de apă pe secundă.

Lucrările la albia râului se vor întinde pe 16,6 km, iar lucrările de protecție împotriva inundațiilor, pe 19,7 km.

Până în luna noiembrie, se vor putea practica sporturi nautice pe suprafața lacului Colibița. Abia după ce va începe golirea lui, sporturile nautice, ambarcațiunile sau pescuitul nu vor mai fi permise.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 50 de milioane de euro, iar pentru lucrările ce se vor face pe parcursul acestui an s-au alocat 9 milioane de euro.

„Dorim să facem lucrările într-un timp cât mai scurt. Să nu afectăm decât un sezon. Că e clar că oamenii de aici vor suferi. De aceea vrem să le facem cât de repede. Iar cu banii europeni, nu trebuie să îți faci griji că nu vin. Aceștia vin. De aceea trebuie să facem aceste investiții acum. Că dacă nu, nu știu când se vor face”, explică responsabilii cu proiectul.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: