Michelle Obama, Povestea mea, Litera, 2018
„Povestea mea” nu este o carte motivațională și, pe alocuri, nici nu aduce a autobiografie. Într-unul dintre multele sale interviuri cu Oprah, fosta Primă Doamnă a SUA (nume de cod: FLOTUS – iată ce lucruri utile am învățat citind cartea!) afirma: „Cuvintele contează; felul în care le spunem vor modela următoarele generații”.
Afirmația ei se regăsește în cele 600+ pagini ale cărții și se reflectă în fiecare dintre ele. Michelle scrie într-un amestec de didactică și realism presărat ici și colo cu un dram de ironie sau un vârf de romantism, cât să amintească cititorului că își povestește viața. Dar, dacă ar exista o bibliografie recomandată pentru orele de istorie din liceu, aș așeza „Povestea mea” în capul listei.
Alain de Botton, Ce se întâmplă în iubire, Humanitas, 2017
Alain de Botton revine, la mulți ani după prima radiografie a cuplului în Eseuri de îndrăgostit, cu o scriere matură și o analiză complexă a ceea ce înseamnă pentru doi oameni să trăiască împreună. De această dată ne întâlnim cu Rabih și Kirsten, protagoniștii noștri cu idealuri mai mult sau mai puțin mărețe, așteptări nerealiste și contexte din copilărie care îi fac să se raporteze foarte diferit la ceea ce reprezintă dragostea și relația de cuplu.
Botton îi trece prin toate „aventurile”, de la prima întâlnire la primul copil și prima decădere, pentru a interveni, ca o voce „din off”, cu comentarii psihologice și inserții filosofice despre cum poți interpreta acțiunile celuilalt, biasuri personale, traume emoționale și multe altele.
Emmanouil Roidis, Papesa Ioana, Vellant, 2018
Pornind de la o poveste adevărată, despre care Roidis afirmă, aducând și dovezi solide în sprijinul afirmației sale, că s-a petrecut întocmai, Roidis reușește să țeasă o spumoasă cronică a primului mileniu al erei noastre. De ce zic chiar mileniu? Păi Papesa Ioana s-a născut în anul 818, potrivit cronicilor (și Wikipedia, după ce am făcut niște săpături), într-o familie de misionari englezi nevoiți să plece din tihna lor din Anglia cea înapoiată și să vină într-o Europă continentală și mai înapoiată, în Germania, la Mainz.
Ei bine, Ioana a fost cam chinuită de mică, pentru că misionarii ce propovăduiau cuvântul Domnului nu erau întotdeauna primiți cu brațele deschise de săteni, ci erau ciomăgiți, alungați sau chiar schingiuiți, cum pățește și tatăl Ioanei, care, la vremea când va pleca la ceruri, nu mai avea chiar toate membrele la locul lor.
Zorin Diaconescu
