2.8 C
Bistrița
marți, aprilie 28, 2026

VIDEO: Cel mai tânăr director a cântat de dragul doamnelor și domnișoarelor din Bistrița!

Conduce una dintre cele mai importante instituții din România, fiind cel mai tânăr director de-a lungul a aproape 100 de ani de existenţă a acesteia. Mai mult, are o voce tulburătoare cu care le-a cucerit pe doamnele și domnișoarele din Bistrița.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură a oferit doamnelor şi domnişoarelor din Bistrița un concert extraordinar cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii. 

A fost vorba de un recital cameral deosebit intitulat „SOGNO … ”, susţinut de baritonul Florin Estefan, directorul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi de pianistul Mihai Diaconescu.

Florin Estefan s-a făcut deja remarcat prin versatilitatea, căldura și amplitudinea vocii sale, dar și prin impozantul său repertoriu, baritonul fiind aplaudat pentru importante roluri ale creației de operă universale, interpretate pe scene celebre naționale și internaționale.

La fel de aplaudat este și cu prilejul recitalurilor sale camerale sau concertelor vocal-simfonice, repertoriul său incluzând totodată lucrări precum „Simfonia a IX-a” de L. van Beethoven, „Cäcilienmesse” de J. Haydn, „Requiem” de W. A. Mozart, „Petite Messe Solennelle” de G. Rossini, „Carmina Burana” de C. Orff, „Requiem” de G. Fauré, „Cântecele și dansurile morții” de M. Musorgski.

[arve url=”https://youtu.be/Y42QmnQu7WA” /]

Mai mult decât atât, cariera artistică a baritonului este admirabil completată de funcția sa de manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. 

Florin Estefan, originar din Oradea, conduce Opera din Cluj din anul 2015: este cel mai tânăr director al acestei instituţii, de-a lungul a aproape 100 de ani de existenţă.

Foto & Video @ Gigi Puica 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos:  

NOU la ARCSIM! Panouri sandwich ieftine, pentru construcții cu buget mic!

Dacă ai ceva de construit, dar să fie ieftin și bun, la ARCSIM găsești soluția. Au...

CULT 500 by Nella aduce în premieră, la Bistrița, tehnologia KOEMIA: diagnostic digital + șampon, mască și leave in – personalizate exact pentru tine

Frumusețea nu înseamnă doar estetică, ci și sănătate și personalizare, iar CULT 500 by Nella Botîrlă...