29.5 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

Aventuri la 17 ani: a furat o mașină, a condus fără permis și a spart o firmă, într-o singură noapte

Un adolescent de 17 ani a reușit să facă colecție de dosare penale, într-o singură noapte. Acesta a furat o mașină dintr-o curte din Maieru, a condus fără permis și a spart o firmă de unde a furat bunuri în valoare de 500 de lei. Adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore.

În noaptea de 4/5 martie, un adolescent de 17 ani din Rodna și un tânăr de 22 de ani din Tiha Bârgăului a furat un autoturism în valoare de 4.000 de euro din curtea unei case din Maieru.

Cei doi au condus autoturismul până în Poiana Ilvei, unde au încercat să fure dintr-o societate comercială. Cum nu au reușit și-au continuat drumul până în Ilva Mare, unde au spart o firmă, de unde au furat bunuri în valoare de 500 de lei.

„Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au constatat că cei doi nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Astfel, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, furt calificat, tentativă de furt și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, precizează IPJ BN, într-un comunicat de presă.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați parchetului, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Foto: Arhivă

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: