28.5 C
Bistrița
vineri, iulie 17, 2026

AȘA NU: O mamă și-a luat fiicele minore și au dat o spargere de peste 6.000 de euro

Polițiștii au reușit să identifice hoțul ce a furat peste 6.000 de euro din casa unei femei din Livezile. Făptașul, o clujeancă, ce și-a luat și cele două fete minore, ca să o ajute. Ce s-a întâmplat cu femeia și copilele, dar și cu alți doi frați ai micuțelor:

În 24 martie, casa unei femei din Livezile a fost prădată de hoți. Prejudiciul cauzat s-a ridicat la 6.600 de euro. Polițiștii au reușit, după două săptămâni, să identifice făptașul.

„Astfel, ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 33 de ani, din Recea Cristur, județul Cluj, bănuită că, împreună cu fiicele ei minore, de 11 și 12 ani, ar fi sustras suma de 6.600 de euro, din locuința unei femei din localitatea Livezile”, se arată în buletinul de presă al IPJ BN.

Clujeanca a fost reținută pentru 24 de ore și apoi prezentată în fața instanței de judecată, care a decis luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Cele două copile au fost internate în centrul de primire în regim de urgență Bistrița din cadrul DGASPC Bistrița-Năsăud.

Din cei 6.600 de euro furați, polițiștii au recuperat 6.000, pe care i-au predat persoanei păgubite.

S-ar părea că nu doar cele două fete minore au ajuns în grija DGASPC BN.

Vineri seara ne-au fost aduși în regim de urgență patru copii, din cei șase pe care îi are femeia respectivă. Noi, ca și instituție, avem termen cinci zile, în care să venim cu o propunere de măsură de protecție pentru acești copii. Deoarece femeia are domiciliul în județul Cluj, am luat legătura cu reprezentanții DGASPC Cluj și așteptăm de la ei o variantă de măsură de protecție. Și cu aceasta ne vom prezenta în fața instanței și se va decide dacă cei patru copii vor ajunge într-un centru sau la un asistent maternal. Așteptăm să vedem ce ne spun cei de la Cluj”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, directorul adjunct al DGASPC BN, Crina Andreica.

FOTO Ilustrativ

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.