17.4 C
Bistrița
luni, mai 4, 2026

FOTO/VIDEO – ÎNĂLȚĂTOR: Rugăciune în ebraică și Rugăciunea Domnească, la inaugurarea monumentului dedicat evreilor deportați

Din Piața Morii a răsunat azi o rugăciune în ebraică și un cor de voci ce rosteau Rugăciunea Domnească. Aceste momente înălțătoare au marcat inaugurarea monumentului dedicat evreilor deportați.

Un monument pe care stau gravate 1.705 nume a fost inaugurat azi, în Piața Morii. În micuțul părculeț, emoția a plutit în aer și s-au conturat momente înălțătoare.

Zeci de persoane, printre care și elevii clasei a VIII-a B, de la Școala Generală nr. 3, au fost prezenți la ianugurarea monumentului ridicat în memoria evreilor deportați.

La eveniment a fost prezent și Rafael Shaffer, prim-rabinul României. Acesta a înălțat o rugăciune în ebraică, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei prezenți, peste fii lui Israel, peste cei rămași în urma celor deportați.

Fețele Bisericii Ortodoxe invitate la eveniment au provocat mulțimea adunată să înalțe, în cor, „rugăciunea unui Rabin, rugăciunea pe care Iisus i-a învățat pe ucenici, Rugăciunea Domnească”.

Apoi, s-a tăiat panglica și s-au depus coroane de flori.

Evenimentele continuă azi, în amintirea evreilor deportați, și puteți să revedeți programul aici:

IN MEMORIAM: 75 de ani, de la deportarea evreilor bistrițeni în lagărele din Auschwitz și Birkenau

[arve url=”https://youtu.be/McHoTZfobhg” /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...