20.3 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

FOTO: Tună și trăznește pe o stradă din Bistrița din cauza marcajelor rutiere

Locatarii unui bloc de pe strada Octavian Goga sunt foc și pară. Mărul discordiei dintre bistrițeni și autorități îl constituie locurile de parcare „ilegale”. În urma unei solicitări, cei care se ocupă de marcajele rutiere i-au lăsat, la propriu, cu mașinile în drum. Circul a fost redus la tăcere de Poliția Locală.

Tună și fulgeră pe strada Octavian Goga din Bistrița. Locuitorii unui bloc s-au trezit cu cei de la marcaje rutiere în fața gardului viu, lângă care aceștia obișnuiau să își parcheze gratuit mașinile. Potrivit celor din zonă, un vecin a făcut o solicitare Primăriei prin care cerea interzicerea parcărilor lângă acel gard.

„S-au prezentat domnii de la marcaje că au dispoziție de la primar să marcheze în fața blocului pentru a nu mai parca mașinile. Cel care a făcut sesizarea la Primărie cică e din PSD. Culmea, marcajul e făcut doar la blocul nostru, în timp ce aici sunt cinci blocuri cu aceeași problemă, dar acolo nu este cerere.”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro un locatar.

Toate bune și frumoase până când un șofer nu a vrut să mute mașina ca marcajul să poată fi finalizat. Văzând isprava bistrițeanului, toți vecinii au coborât și s-au pus pe ceartă, întocmind chiar și o listă de semnături. Pentru a pune capăt conflictului a fost solicitată să intervină și Poliția Locală.

„Unul dintre locatari a făcut un tabel în care să semneze cine nu este de acord să se parcheze lângă gardul viu. Au semnat doar două persoane din 40 de familii câte sunt în bloc. Adică două semnături sunt mai tari decât restul de 38 care nu au semnat acel tabel.”, spune revoltat bistrițeanul.

Ioan Crețiu, directorul Direcției pentru Servicii Publice (DSP), confirmă faptul că a fost solicitat un marcaj de interzicere a staționării mașinilor. Ajunși la locul cu pricina, lucrătorii au fost puși în dificultate, motiv pentru care au apelat la Poliția Locală.

„Exista o solicitare făcută de o persoană din zona respectivă. Cel care a făcut cererea are loc de parcare acolo, însă nu putea să intre și să iasă din parcare din cauză că parcau mașini acolo. Noi am avut programată trasarea marcajului în seara zilei de 23 iunie, pentru că noi lucrăm noaptea să nu încurcăm circulația. Cei care s-au ocupat de marcajul de pe strada Octavian Goga au fost puși în dificultate din cauza mașinilor parcate. Au solicitat Poliția Locală să vină să ia măsuri pentru ca autoturismele să fie mutate astfel încât să poată trasa marcajul de interzicere a staționării conform stasului privind marcajele rutiere. Pentru celelalte blocuri de pe strada Octavian Goga nu au fost solicitări. Aici a fost o solicitare scrisă de către un locatar din zona respectivă, din acel bloc, iar noi trebuie să dăm curs acestor cereri. Mergem cu Poliția Municipiului Bistrița, cu Biroul Rutier, analizăm și din moment ce persoana respectivă are loc de parcare pe care îl plătește, este normal să dăm curs solicitării. Ceilalți parchează acolo și blochează intrarea și ieșirea cetățeanului din parcare. Aceștia își lasă mașinire parcate paralel cu bordura și nu plătesc locuri de parcare cu taxă.”, a explicat Ioan Crețiu pentru Bistrițeanul.ro.

„Lucrătorii de la DSP aveau în sarcină să traseze marcaje în zona Octavian Goga. Un cetățean nu a vrut să își mute mașina pentru ca marcajele să poată fi executate. Acesta a chemat și alți locatari din bloc. Polițiștii locali au intervenit pentru identificarea șoferului care nu își mutase mașina din acel loc, care, culmea, nu este din oraș. Pe măsură ce vecinii au început să coboare unul câte unul s-a născut un conflict spontan, pe care colegii mei de la fața locului l-au aplanat. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. În urma intervenției polițiștilor locali, marcajul a fost solicitat din nou de alte persoane din blocul respectiv. Cei nemulțumiți au fost invitați să se adreseze în scris Primăriei Bistrița, în vederea soluționării problemei.”, informează Ovidiu Gabrian, directorul adjunct al Poliției Locale.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.