21.1 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

Fratele președintelui CJ, șef la Aquabis. A participat la concurs de unul singur

Din prima parte a acestei luni, Macarie Moldovan este director șef adjunct la Aquabis, compania care se ocupă cu serviciile de apă și canal în întreg județul. Acesta este nimeni altul decât fratele președintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan. La concursul pentru ocuparea acestui post a participat singur…

Din 8 iulie, Aquabis are un nou director general adjunct. Este vorba despre Macarie Moldovan, fratele președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

Potrivit directorului general al Aquabis Ion Șandru, Macarie Moldovan a participat la un concurs pentru ocuparea acestui post și l-a trecut cu brio. Acesta a fost, de altfel, și singurul candidat pentru acest post.

Înainte să se întoarcă la Bistrița, Macarie Moldovan a fost șef Divizie Tehnică la SRCFR Cluj, dar și director general tehnic adjunct la CFR SA. De la CFR, bistrițeanul a încasat anul trecut 9.500 de lei.

„De speriat” este declarația de avere a noului șef de la Aquabis. Potrivit acesteia, Macarie Moldovan deține nu mai puțin de 6 terenuri în intravilan, în Bistrița, Cluj-Napoca, Jelna sau Colibița. Acestea au fost cumpărate în perioada 2004 -2017.

Macarie Moldovan mai deține o casă de locuit de 242 de metri pătrați în Colibița, cumpărată în 2010, și un apartament în Cluj-Napoca de 81 de metri pătrați, cumpărat în 2014.

Nici când vine vorba despre depozite bancare Macarie Moldovan nu stă rău. Acesta are în jur de 300.000 de lei și 30.000 de euro în bănci. Parte din bani reprezintă dar de nuntă. Conform aceluiași document, la nunta sa cu notarul Marsineta Vaida a primit 24.000 de euro.

Nu lipsesc nici datoriile, noul director de la Aquabis având de dat celor de la ING Bank 60.000 de euro până în 2031.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...