14.9 C
Bistrița
duminică, septembrie 6, 2026

Sărbătorile haiducilor, de mâine, la Figa!

Ținutul Haiducilor se pregătește de sărbătoare! Începând de vineri, 30 august, și până duminică seara, 1 septembrie, pe platoul din fața sediului GAL Ținutul Haiducilor de la Băile Figa se desfășoară prima ediție a unui eveniment cu totul special: Sărbătorile Haiducilor!

Sărbătorile Haiducilor îşi propun să pună în valoare oamenii, produsele și poveștile din cele 19 unități administrativ-teritoriale care fac parte din Ținutul Haiducilor.

Programul este unul variat și include numeroase activități pentru copii, dezbateri și prezentări pe tema proiectului Ținutul Haiducilor”. În program au fost incluse şi dezbateri istorice sau literare, dar și concerte de muzică folk și muzică populară susținute de artiști locali din Ținutul Haiducilor și invitații acestora.

Toate evenimentele se desfăşoară pe Platoul Băile Figa, sediul GAL „Ţinutul Haiducilor”.  Iată, mai jos, programul complet:

Sărbătorile haiducilor la Băile Figa

Vineri, 30 august 

10:00 – 13:00 –  Sărbătorile copiilor  din Ţinutul Haiducilor

Activităţi educative, culturale şi artistice. Participă Colegiul Naţional „Petru Rareş”, echipa de robotică

15:00 – 18:00 –   Ţinutul Haiducilor – Generaţia viitoare – Întâlniri cu informaticieni de top

18:00 – 23:00 – Muzica din Ţinutul Haiducilor

Recitaluri şi concerte cu artişti, formaţii şi ansambluri artistice locale

21:00 – 24:00 – Şezători în Ţinutul Haiducilor

Întâlnire, dezbateri, discuţii pe teme şi subiecte legate de dezvoltarea Ţinutului Haiducilor

Pe durata întregii zile: RetroPhotoBooth. Loc amenajat pentru instant foto, unde cei prezenţi îşi vor putea imortaliza participarea la Sărbătorile Haiducilor 

Sâmbătă, 31 august

 10:00 – 13:00 –  Sărbătorile copiilor din Ţinutul Haiducilor

Activităţi educative, culturale şi artistice.  Participă grupuri şi ansambluri artistice de copii

Participă Asociaţia Cercetaşii Munţilor, Beclean

15:00 – 18:00 –  Ţinutul Haiducilor – Cultură şi identitate

Activităţi moderate de editorul, publicistul și managerul literar Vasile George Dâncu – directorul Editurii „Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca.

  • Dezbatere istorică: Haiducii în conştiinţa poporului român.  Invitaţi: Călin Felezeu şi Bogdan Vătavu, istorici de la Cluj care au scris cărţi în care abordează fenomenul haiducilor din România
  • Dezbatere literară: Reprezentarea haiducilor în folclor, literatură, muzică, film, manualele şcolare, benzi desenate şi presă.  Invitat: Andrei Moldovan, profesor

18:00 – 23:00 – Muzica din Ţinutul Haiducilor

  • Recitaluri şi concerte cu artişti, formaţii şi ansambluri artistice locale
  • Concert de muzică tradiţională. Vor cânta balade haiduceşti Teodora și Lenuța Purja, Sergiu Negrean şi Vlad Sărmaș.

21:00 – 24:00 – Şezători în Ţinutul Haiducilor

Întâlnire, dezbateri, discuţii pe teme şi subiecte legate de dezvoltarea Ţinutului Haiducilor

Pe durata întregii zile – RetroPhotoBooth.  Loc amenajat pentru instant foto, unde cei prezenţi îşi vor putea imortaliza participarea la Sărbătorile Haiducilor

 Duminică, 1 septembrie

10:00 – 13:00 –   Sărbătorile copiilor din Ţinutul Haiducilor

Activităţi educative, culturale şi artistice.  Participă grupuri şi ansambluri artistice de copii

15:00 – 18:00 –   Ţinutul Haiducilor – proiecte şi dezvoltare

 Activităţi moderate de Ionel Dîncu, Manager GAL la Asociaţia Parteneriat GAL „Ţinutul Haiducilor”

  • 15:00 – 16:00 – Adunarea Generală Cooperativa GAL ,,Ţinutul Haiducilor”
  • 16:00 – 17:00 – Adunarea Generală a primarilor localităţilor membre în GAL „Ţinutul Haiducilor”
  • 17:00 – 18:00 – Leadership în GAL „Ţinutul Haiducilor”

18:00 – 23:00 – Muzica din Ţinutul Haiducilor

Recitaluri şi concerte cu artişti, formaţii şi ansambluri artistice locale

21:00 – 24:00 – Şezători în Ţinutul Haiducilor

Întâlnire, dezbateri, discuţii pe teme şi subiecte legate de dezvoltarea Ţinutului Haiducilor

Pe durata întregii zile – RetroPhotoBooth. Loc amenajat pentru instant foto, unde cei prezenţi îşi vor putea imortaliza participarea la Sărbătorile Haiducilor

Foto @ Arhivă – Haiducii zilelor noastre

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: