17 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

Copil pe bicicletă, lovit de o ambulanță

Un accident rutier a avut loc în această dimineață în Năsăud. O ambulanță care se deplasa la o intervenție a lovit un copil aflat pe bicicletă. Deși salvarea avea semnalele luminoase și acustice pornite, copilul i-a tăiat calea.

Un copil de 12 ani, aflat pe bicicletă, a fost accidentat de o ambulanță care se îndrepta spre o misiune. Autospeciala avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.

„În această dimineață, pe DN17C, în orașul Năsăud, un copil de 12 ani, care se deplasa pe bicicletă, pe direcția de mers Năsăud-Salva, a fost accidentat de o autospecială.

Conform verificărilor efectuate la fața locului, se pare că băiatul ar fi efectuat un viraj brusc spre stânga, moment în care a fost accidentat de autospeciala care circula pe aceeași direcție. Aceasta se afla în misiune și avea semnalele luminoase în funcțiune.”, informează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Managerul SAJ BN, Annabella Muzsi, confirmă că autospeciala era o ambulanță de la Substația Năsăud. La locul accidentului a fost direcționată o altă salvare care a transportat copilul la spital.

„În accidentul din Năsăud a fost implicată o ambulanță B2 de la Substația Năsăud, care se deplasa la o misiune. Victima se afla pe bicicletă și se pare că a tăiat calea ambulanței. A fost alocat un alt echipaj B2 pentru a prelua copilul. După primele evaluări, leziunile suferite sunt minime, fără risc vital. Totuși, s-a decis transportarea acestuia la UPU-Pediatrie Bistrița pentru investigații suplimentare.”, transmite Annabella Muzsi.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii din Năsăud efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: