26.2 C
Bistrița
luni, septembrie 9, 2024

Rostul de dimineaţă: De la Telciu, la Bucureşti…! Tot pe drum, pe drum, pe drum…

Cine şi-ar fi închipuit o asemenea minune? Câţiva elevi din Telciu vor ajunge săptămâna viitoare la Bucureşti, unde vor juca într-un spectacol de teatru şi vor povesti capitaliştilor despre călători și drumuri: „…se pleacă mult, se merge la muncă, se mai și vine acasă. Se pleacă la liceu, la facultate, se pleacă în Europa. Se pleacă peste ocean, în State. Fără telefoane și net viața ar fi foarte grea… Cei rămași visează că în curând pleacă și ei. Sau că rudele revin acasă. Cei plecați își găsesc greu locul. Acasă e unde?”

Spectacolul „Tot pe drum, pe drum, pe drum…” a fost realizat în timpul atelierului de teatru educațional din cadrul programului „Buletin de Telciu 2019” (la Școala de vară de la Telciu). Este bazat pe poveștile de viață ale fetelor și băieţilor care au participat la atelier, dar și ale familiilor lor. Atelierul a fost coordonat de actrița Katia Pascariu și dramaturga Mihaela Michailov, care au lucrat câteva săptămâni cu elevii din Telciu.

Din echipa spectacolului fac parte copii cu vârste între 10 și 15 ani: Alexandra, Ana, Andra, Damiana, Florin, Gusti, Katia, Maria Mihaela, Marius, Mihaela, Robert şi Vasile.

După ce anul trecut am vorbit despre școală, educație și copilărie în cadrul atelierului «Școală, școală, nu muri!», acum am povestit despre călători și drumuri… Se pleacă mult, se merge la muncă. Se mai și vine acasă. Se pleacă la liceu, la facultate. Se pleacă în Europa. Se pleacă peste ocean, în State. Fără telefoane și net viața ar fi foarte grea… Cei rămași visează că în curând pleacă și ei. Sau că rudele revin acasă. Cei plecați își găsesc greu locul. Acasă e unde?” – se întreabă organizatorii.

Cert şi îmbucurător este faptul că pentru o oră – spectatorii din Bucureşti vor avea şansa să-şi imagineze, alături de copiii din Telciu, că timpul nu este decât un drum cu sens dublu…

Spectacolul va avea loc miercuri, 4 septembrie 2019, de la ora 19:00, la Centrul de Teatru Educaţional Replika – situate pe Str. Lânăriei, 93-95, Sector 4, Bucureşti.

Intrarea este liberă, dar trebuie rezervată la [email protected] sau la numerele de telefon 0732.101.860 / 0787.714.551

Spectacolul este creat în cadrul proiectului „Buletin de Telciu”, derulat de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale și co-finanțat de AFCN, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud, Primaria Telciu și Transilvania Print. Partener Centrul de Teatru Educațional Replika din București.

Finanțatorii nu sunt responsabili de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...