31.5 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

„Chiriașii” primăriei au parte de noi condiții: lift și adăposturi de protecție civilă pentru blocurile sociale

Locatarii Primăriei Bistrița din blocurile sociale din Viișoara sau Subcetate vor avea lift și adăposturi de protecție civilă. Culmea, municipalitatea este obligată de lege să ofere astfel de condiții…

Primăria Bistrița pregătește noi blocuri sociale în Viișoara, unde a creat un adevărat cartier în principal pentru cei asistați social. Deși mulți dintre locuitorii blocurilor sociale au distrus pur și simplu locuințele închiriate la prețuri mai mult decât modice, li se pregătesc noi „condiții”.

Printre ele se numără și lifturile, dar și adăposturi de protecție civilă, unde se pot refugia în caz de calamitate naturală. Aceste condiții sunt cerute de legislația în vigoare, după cum explică reprezentanții Primăriei Bistrița într-un document prezentat consilierilor locali.

„În urma depunerii pentru finanțare la MDRAP, s-a solicitat respectarea legislației privind circulața pe verticală (lifturi) pentru clădirile cu mai mult de trei nivele, iar în 2016 a apărut legislație prin care la blocurile prevăzute cu subsol este impus a se realiza adăpost ALA”, se arată în documentul respectiv.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.