25.7 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

VIDEO: Ce spun medicii de la Centrul de Permanență despre incidentul cu doctorul Daniel Kiss

Medicul Daniel Kiss, care activează și în cadrul Centrului de permanență din Subcetate, a fost implicat într-un scandal. Acesta a fost acuzat de un pacient, care l-a trezit în timpul nopții pentru o problemă, că nu a dat dovadă de un comportament adecvat. Medicii Centrului au organizat azi o conferință de presă în care au vobit despre incident.

Un bistrițean s-a prezentat, cu soția sa, la Centrul de Permanență, acum o săptămână. Fiind ora 04.00, au sunat la sonerie, lucru care, l-ar fi deranjat pe medicul Daniel Kiss, care se afla de gardă.

Mai multe despre incident, declarațiile bistrițeanului și ale medicului la momentul respectiv, le puteți reciti AICI:

FII REPORTER: După experiența de azi-noapte de la Centrul de Permanență, nu mai intru nici de sunt pe moarte

Azi, cinci medici din cadrul Centrului au ținut o conferință de presă în care au comentat pe marginea incidentului.

Cei mai vocali azi au fost medicul Kiss și medicul Alina Moldovan, cea care a venit cu ideea Centrului de Permanență. Aceștia au explicat că soneria e obligatorie, pentru că nu au bani de gardieni. Dar că nu li se pare normal să se țină degetul apăsat pe sonerie.

Au avut noroc că nu am fost eu de gardă. Că altfel era situția. Au dat peste cel mai blând dintre noi. Și totuși, el a căzut în situația asta. Medicul Kiss chiar se gândește să părăsească Centrul. Și deja am demisia primită de la un alt medic. În condițiile în care abia găsim medici pentru a lucra la acest Centru, decum să mai deschidem și altele, nu mi se pare normal să ni se arunce că noi nu facem nimic, sau lucrăm pe bani mulți, etc” a declarat medicul Alina Moldovan.

Ce a susținut doctorul Kiss în apărarea lui, și alte comentarii pe marginea incidentului, în video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/j3rPjXFROhM” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: