23.4 C
Bistrița
miercuri, august 20, 2025

Deputatul PMP Ionuț Simionca sare în apărarea micilor fermieri: Propune mărirea la 15 a numărului de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie

Deputatul PMP Ionuț Simionca critică aspru reglementarea care limitează la 5 numărul de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie și propune mărirea acestui număr la 15.

Ultima decizie a lui Daea cu oaia a fost să omoare porcii din gospodăriile oamenilor. Pe românește, dragi colegi, dacă ți-a fătat scroafa mai mult de cinci purcei, ai devenit peste noapte ori contravenient, pentru că ai încălcat legea, ori te-ai transformat brusc într-un antreprenor și trebuie să cheltui o groază de bani și de timp să-ți faci firmă, să deschizi cont bancar, să stabilești un administrator, să găsești un contabil etc. Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul!”, a spus astăzi parlamentarul bistrițean în Parlamentul României.

Vineri, 8 noiembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare Ordinul pentru stabilirea dimensiunilor și a tipurilor de exploatații de suine pe teritoriul României, semnat de fostul ministru al agriculturii, celebrul Petre Daea cu oaia de la PSD. Prin acest act, Ministerul Agriculturii și al Dezvoltării Rurale limitează la cinci numărul de porci pe care țăranul român îi poate avea în gospodărie. Măsura lui Daea îi aduce la disperare pe românii cinstiți din mediul rural, pe cei ai căror unică sursă de venit este vânzarea unui porc de Crăciun sau a unui litru de lapte de la vaca crescută în bătătură”, a declarat Ionuț Simionca.

În opinia deputatului PMP de Bistrița-Năsăud, foștii guvernanți PSD au creat intenționat această situație cu impact negativ major asupra micilor fermieri, după ce pesta porcină i-a falimentat pe cei care creșteau porci în sistem intensiv: „PSD s-a gândit să plaseze o bombă pentru următorul guvern și să omoare și agricultura de subzistență. Impactul reducerii numărului de porci care pot fi crescuți în gospodărie este extrem de mare, în contextul în care 46% din populația României trăiește în mediul rural. Micii agricultori sunt revoltați, pe bună dreptate, și acuză autoritățile că iau decizii împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini”.

Ionuț Simionca și-a încheiat declarația din Parlament făcând un apel către liberalul Adrian Oros, cel care a preluat portofoliul agriculturii, oferindu-i acestuia și soluția pentru rezolvarea problemei: “Fac un apel către noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale să găsească o soluție la problema creată de Daea cu oaia, să modifice reglementarea aberantă în sensul măririi la 15 a numărului de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie. Domnule Adrian Oros, arătați-le micilor agricultori respectul pe care aceștia îl merită și dați-le șansa să își câștige cinstit existența prin valorificarea animalelor crescute în gospodărie!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.