10.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

O secție a spitalului „toacă” bani cu duiumul! CUM se dorește rezolvarea pierderilor:

Fiecare intervenție asupra unui pacient, la Spital, implică diferite costuri. La Bistrița, unele costuri sunt suportate de unitatea medicală, chiar dacă în alte centre acest lucru revine pacientului. Managerul Lazany a declarat că există o secție care „este pe pierdere”. Acesta a găsit o soluție de remediere și speră să primească aprobare.

Prezent în emisiunea LIVE Bistrițeanul.ro, dr. Florin Leat, neurochirurg, lăuda managementul Spitalului care aduce facilități pacientului.

Ceea ce e de notat este că la Bistrița, și este un gest EXTRAORDINAR din partea spitalului ce face, și anume: vin pe Spital implante pentru protezarea fracturilor de coloană. Pacientul NU este nevoit să le plătească. Pacientul NU e pus la cheltuială. Mi se pare extraordinar pentru că sunt implanturi FOARTE scumpe. În Germania se pun aceste implanturi, în centrele universitare, dar CONTRA COST. Iar la Bistrița, ele vin și sunt decontate”, a declarat acesta.

Mai multe puteți citi AICI:

Tumoră cerebrală îndepărtată cu succes, la Spital!

Managerul Lazany a explicat, în cadrul unei conferințe, că cele mai multe costuri sunt pe specialitățile chirurgicale, pe partea de traumă.

„Partea de traumă este foarte costisitoare pentru că se folosesc foarte multe implanturi: plăcuțe, șurube- la cap, coloană, mâini etc. Plus că acestea au avansat și ca și material. Au fost din metal inițial, iar apoi s-a ajuns la un inox medical, ca acum să fie din titan, care sunt cele mai tolerate de organism. Costurile lor sunt mari. Ori noi, toate aceste costuri le suportăm din banii spitalului”, a explicat acesta.

Pentru a rezolva cât de cât problema acestor costuri, managerul Lazany a făcut câteva demersuri.

„Noi am făcut demersuri către Ministerul Sănătății pentru a intra în Programul Național de Traumă. Pe specialitățile unde sunt consumuri mai mari de materiale, statul intervine și susține spitalele, alocându-le o parte din fonduri. Noi suntem în programele Pacient – Critic, suntem pe Terapie Intensivă, unde ministerul Sănătății ne alocă o parte din banii pentru costurile materiale. Și atunci am făcut un memoriu la Minister pentru a fi admiși și pe programul Național de Traumă, pe specialitățile de neurochirurgie și ortopedie și traumatologie”, a explicat Gabriel Lazany.

Ca să poată intra în program, există criterii de eligibilitate.

„Trebuie să ai linie de gardă continuă. Acum le împlinim pe ambele specializări, odată cu garda pe neurochirurgie, ce a început de la 1 octombrie. Trebuie să ai minim trei medici angajați și un criteriu de experiență, pe numărul procedurilor care le ai făcute. La neurochirurgie trebuie să ai 300 de proceduri pe an, iar la ortopedie, 1000. Ei bine, Spitalul Județean împlinește toate criteriile de eligibilitate”, a spus managerul Spitalului.

Gabriel Lazany speră să intre în acest Program, mai ales că există o secție care „toacă” atâția bani încât e „pe minus”.

Dacă vom reuși să intrăm în acest program, atunci o parte din bani îi vom primi de la Bugetul de Stat. Dar de multe ori, partea asta de bani face diferența. Că dacă fac o analiză financiară pe ortopedie, este o specialitate care este pe pierdere per global. Banii ăștia ne-ar putea aduce pe 0. Care e mare lucru pentru un Spital. Am trimis memoriul și acum așteptăm un răspuns”, a conchis Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.