19 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

A venit din Ialomița să cerșească în Bistrița! Polițiștii locali l-au amendat și l-au condus la…gară

Un bărbat din Ialomița a fost prins de polițiștii locali în timp ce cerșea în Bistrița, parcarea unui supermarket de pe strada Andrei Mureșanu. Acesta a fost amendat și condus la gară, pentru a putea lua trenul spre casă.

Ieri, polițiștii locali l-au surprins în parcarea unui supermarket de pe strada Andrei Mureșanu pe un bărbat de 67 de ani, care cerșea. Se pare că acesta era tocmai din Ialomița.

„Acesta, originar din orașul Căzănești, județul Ialomița, a fost condus la sediul nostru, identificat și sancționat conform Legii nr. 61/1991 cu o amendă în valoare de 500 de lei. În momentul depistării, avea asupra sa o sumă considerabilă de bani obținuți din cerșetorie”, informează Poliția Locală a municipiului Bistrița.

Ulterior, bărbatul a fost condus la gară, pentru a putea lua trenul spre casă. Polițiștii locali apelează la bistrițeni să sesizeze cazurile de cerșetorie la 0263239376 sau pe What s App, la numărul de telefon 0756122070.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.