10.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 3, 2026

A venit din Ialomița să vândă parfumuri contrafăcute

În perioada 9-11 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni preventive, pentru combaterea fenomenelor ilicite din domeniile traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun, precum și producerii și comercializării alcoolului și băuturilor alcoolice.

Astfel, după verificările făcute la mai multe centre comerciale, polițiștii au constatat și aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75.000 lei, și au confiscat suma de 108 lei.

De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că, un bărbat, de 33 ani, din județul Ialomița ar fi pus în circulaţie, deţinut, folosit şi expus spre vânzare parfumuri, pe raza municipiului Bistrița, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Produsele poartă reprezentări grafice ce indică mărci notorii identice sau similare cu mărcile larg cunoscute în România și au fost ridicate în vederea confiscării.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...