15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

FOTO – ULTIMA ORĂ: Accident pe drumul de centură! Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital

Un accident a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe drumul de centură al municipiului Bistrița. O victimă a fost transportată de echipajele de prim ajutor la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

În accident au fost implicate două mașini, un Mercedes și un Volkswagen, care s-au acroșat pe axul drumului, probabil într-un moment de neatenție al unuia dintre șoferi. Din ciocnirea celor două vehicule a rezultat o victimă, care a fost transportată la spital de echipajele medicale sosite la locul accidentului. Într-una dintre mașini erau câteva persoane, care, se pare, se întorceau de la o petrecere.

Șoferul mașinii Volkswagen este cel rănit, acesta fiind singur în mașină.

Polițiștii ajunși în grabă la locul accidentului l-au testat pe șoferul mașinii Mercedes, iar rezultatul la stabilirea alcoolemiei a fost 0. Cercetările vor stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

Traficul în zonă a fost reluat după o jumătate de oră, mașinile mari fiind redirecționate de polițiști pe rute ocolitoare.

UPDATE: „Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării trei victime, conștiente și cooperante. Un bărbat în vârstă de aproximativ 23 de ani a fost transportat la spital de către echipajul de prim ajutor SMURD pentru investigații medicale amănunțite. Pompierii militari au asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor. Unul dintre apelurile la numărul de urgență unic 112 a fost realizat automat prin sistemul E-call”, a transmis în urmă cu puțin timp biroul de presă al ISU Bistrița.

UPDATE 2:

„Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Lechința. În urma accidentului, tânărul, cât și o pasageră din autoturismul condus de șoferul din Lechința, au necesitat transportul la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto a indicat faptul că cel de 23 de ani se află sub influența alcoolului, fiind indicată o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia urmează sa-i fie recoltate și mostre biologice la spital.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor  substanțe”, informează reprezentanții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Ce putem deduce dupa citirea celor doua articole ,referitor la accidente? Tineri de 21,respectiv 23 de ani ! Unul dintre ei sub influenta alcoolului……Mare grija parinti,cui si cand permiteti responsabilitatea a sute de cai putere! Poate, o exigenta in plus a instructorilor si a comisiei de examinare…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...