28 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Accident feroviar la Salva: Șofer salvat în ultima clipă după ce mașina sa a fost lovită de tren

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în jurul orei 17:00, în localitatea Salva, județul Bistrița-Năsăud.

Un autoturism a fost lovit de trenul Regio care opera pe ruta Ilva Mică – Dej Călători.

Din fericire, victima aflată în autoturism a reușit să se autoevacueze înainte de impact, evitând astfel încarcerarea și posibile răni grave. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Bistrița-Năsăud, niciunul dintre cei aproximativ 50 de pasageri aflați în tren nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii au intervenit prompt la fața locului pentru a asigura măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor.

Ulterior, calea ferată a fost eliberată, iar trenul își va putea relua în scurt timp circulația.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.