3.5 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 28, 2026

Administratorul drumului spre Colibița, amendat de Poliție după cele două accidente de duminică

Mihai-Ovidiu Lupșa, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că administratorul drumului ce duce spre Colibița a fost amendat după cele două accidente petrecute duminică aici, din cauza poleiului. De asemenea, doi șoferi au fost sancționați pentru că nu aveau cauciucuri de iarnă.

Duminică, pe Drumul Județean 172D, între Colibița și Bistrița Bârgăului, au avut loc două accidente rutiere din cauza poleiului.

În urma unuia dintre ele, două femei au fost rănite necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

De asemenea, în cel de-al doilea accident, în care a fost implicată o autospecială de poliție, un polițist a fost rănit.

FII REPORTER: Autospecială de poliție, implicată într-un accident rutier lângă Colibița. Un polițist a fost rănit

Administratorul drumului a fost sancționat cu 21 de puncte amendă și 3.465 de lei.

Alte două sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto pentru că nu au avut anvelope corespunzătoare de sezon  a explicat Mihai-Ovidiu Lupșa, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Administratorii drumurilor ar trebui să își ia măsuri din timp pentru că se anunță vremea care se anunță și ar trebui, după atâția ani, să știe la ce să aștepte pe anumite zone. Eu sper să nu avem probleme„, a mai precizat acesta legat de faptul că la noapte se anunță ninsori.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Până la 16% reducere la piese esențiale pentru Škoda ta, doar la Materom Automotive

Șoferii din Bistrița care dețin un automobil Škoda mai vechi de 4 ani au, în această primăvară, un motiv în plus să treacă pragul service-ului autorizat din Cartier Viișoara. MATEROM AUTOMOTIVE lansează o ofertă limitată (valabilă până la 30 Aprilie), cu reduceri între 5% și 16%* la piese de schimb esențiale...

Șapa mecanizată semiuscată de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Secretul unei pardoseli perfect drepte și eficiente!

Sunteți în plin proces de construcție sau renovare? Atunci știți deja că baza unei case de calitate începe de la sol. Echipa ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, cu peste 20 de ani de experiență, este cea la care puteți apela cu încredere când vine vorba despre șape mecanizate semiumede (semiuscate). Aceasta produce materialul direct pe șantier, cu pompa proprie, totul fiind realizat mecanizat, rapid și controlat.

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...