11.6 C
Bistrița
joi, iulie 9, 2026

Adolescent din Suplai în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu un ATV

Un adolescent de 16 ani din Suplai a ajuns la spital în stare gravă azi-noapte, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Acesta a fost găsit inconștient de către echipajele medicale ajunse la fața locului.

Accidentul s-a produs în localitatea Suplai (comuna Zagra), după miezul nopții. Din primele informații rezultă faptul că un adolescent de 16 ani s-a răsturnat cu un ATV.

Echipajele medicale de prim ajutor SMURD și SAJ au găsit la locul accidentului adolescentul inconștient, însă cu respirație. Acesta a fost stabilizat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

„Echipajele medicale au preluat de la fața locului un băiat în vârstă de 16 ani și l-au transportat la UPU SMURD Bistrița, pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate”, precizează reprezentanții ISU Bistrița.

În această dimineață, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați cu privire la producerea unui accident.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr de 16 ani, din Runcu Salvei, în timp ce conducea un ATV, pe un drum forestier, de pe raza localității Suplai, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un podeț din beton.

Tânărul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ BN.

Foto: Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: