11.1 C
Bistrița
joi, mai 7, 2026

Agresorii din Bistrița-Năsăud împotriva cărora există ordine de protecție – monitorizați cu ajutorul brățărilor electronice, începând de mâine!

Începând de mâine, în 18 județe din țară, cei cercetați penal vor putea fi monitorizați cu ajutorul brățărilor electronice. Printre cele 18 județe se numără și Bistrița-Năsăud, care a intrat abia în ultima etapă de implementare a acestui sistem.

Sistemul informatic de monitorizare electronică va fi extins în toată țara începând de mâine, 1 octombrie. 18 județe intră în ultima etapă de implementare a sistemului informatic de monitorizare electronică, bazat pe brățări electronice. Printre ele se numără și Bistrița-Năsăud.

Începând de mâine, acest sistem de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu. Vizate sunt persoanele cercetate penal, pentru care s-au impus aceste măsuri preventive.

„Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată. Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare”, informează Poliția Română, într-un comunicat de presă.

Monitorizarea se face automat, doar pe teritoriul țării noastre. Sunt luate în calcul în special infracțiunile din sfera violenței domestice și inculpații împotriva cărora au fost emise ordine de protecție.

În primele 8 luni ale acestui an, în județele în care deja funcționa acest sistem, 1.033 de persoane au fost supravegheate cu brățara electronică. Reprezintă 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

„Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română”, se mai arată în comunicatul poliției.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...