8.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 3, 2026

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025 TURUL 2: Un alegător a fost sancționat după ce și-a fotografiat buletinul de vot

Un alegător a fost amendat cu 1000 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot. Acesta votase la o secție din municipiul Bistrița.

Un alegător a fost amendat cu 1000 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot, în timp ce vota.
Incidentul, primul raportat de Inspectoratul de Poliție Județean, s-a petrecut la o secție din municipiul Bistrița.
“Astăzi, 18 mai, jandarmul aflat în paza unei secții de votare din municipiul Bistrița a sesizat faptul că un alegător și-ar fi fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în interiorul cabinei de votare.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată o sancțiune contravențională conform Legii 370/2004”, informează IPJ Bistrița-Năsăud. 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...