28.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 23, 2025

Alexandra și Petrică, profesorii de 10 la titularizare: ”Ne place să lucrăm cu copiii. Și sincer, nu ne vine să credem că am luat nota maximă!”

Amândoi au susținut, pentru a doua oară, examenul de titularizare. Amândoi iubesc să lucreze cu copiii. Amândoi au luat 10 la examenul de anul acesta. Niciunuia nu îi vine să creadă că a obținut nota maximă. Dar povestea lor de viață e așa de diferită…

Rezultatele examenului de titularizare din anul acesta au fost afișate ieri. În județul nostru au fost două note de 10 curat. Unul aparține lui Petrică – Marian Nicoară, la materia Religie Ortodoxă, și unul aparține Alexandrei Maria Georgiu, la Limba și literatura română, pedagogia preșcolară si metodica desfășurării activităților instructiv-educative în gradinița de copii.

Deși au multe în comun, povestea de viață e foarte diferită

Amândoi au susținut, pentru a doua oară, examenul de titularizare. Amândoi iubesc să lucreze cu copiii. Amândoi au luat 10 la examenul de anul acesta. Niciunuia nu îi vine să creadă că a obținut nota maximă. Dar povestea le e diferită.

Cântă la Biserică, dar s-a îndrăgostit de predat..întâmplător

Petrică Marian Nicoară e din Ilva Mică și e implicat în Parohia din comună, ca și cântăreț. Îi place enorm ceea ce face, deoarece, cum spune el, ”Parohia a avut un impact în creșterea mea, așa că nu pot renunța la ea!”. Ieri îți susținea teza de doctorat, când telefonul îi bâzâia de mesaje de felicitări.

Îmi susțineam proba orală a tezei de doctorat și nu știam de rezultatul de la titularizare. Pe când am ieșit din sala de examen, am primit multe mesaje de felicitări și m-a sunat un prieten să îmi spună că am luat 10. Nu îmi vine să cred. Nu mă așteptam să iau nota maximă. Și asta pentru că examenul a fost destul de subiectiv, să spun așa. Au fost câteva cerințe în care trebuia noi să interpretăm un anumit pasaj, și nu știam dacă viziunea mea corespunde cu cea a corectorilor” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Petrică Nicoară.

E al doilea examen de titularizare pe care îl susține și a ajuns în acest domeniu…întâmplător. Dar s-a îndrăgostit de predat.

Eu cânt în biserică. Acesta e jobul meu, să spun așa. Dar acum vreo doi ani am înlocuit pe un preot la ora de religie. Am fost suplinitor. Mi-a plăcut foarte mult, deși a fost o provocare. Am avut ore inclusiv la liceu, unde elevii erau cu doi ani mai mici decât mine. Și oricum credeau că am doar 18 ani. Așa că a fost mai greu să îmi impun respectul. Și am încercat să le fiu prieten. Dar ideea e că mi-a plăcut foarte mult și de aceea am ales și drumul acesta!” a explicat Petrică.

Pentru materia Religie Ortodoxă, o catedră întreagă înseamnă drumuri între mai multe școli.

Nu știu dacă voi opta pentru catedră întreagă. Îmi place ceea ce fac la biserică. Cum spuneam, Parohia din Ilva Mică e parte din mine. Și oricum, o catedră întreagă înseamnă ore la mai multe școli. Încă nu sunt decis, dar nu vresau să renunța la Parohie, asta știu clar. 

Oricum, nu mă așteptam să iau 10. M-am pregătit pentru că îmi era frică de preot ce va spune dacă nu iau notă bună. Dar am lăsat totul în mâna lui Dumnezeu și uite că a fost un rezultat mult peste așteptări. E o minune și voi vedea exact ce voi face. Rămân la școală la Sângeorz Băi și mai analizez!” a concluzionat Petrică Marian Nicoară.

Pasiunea pentru copii, pe care o are de mai bine de 10 ani, nu a părăsit-o

Alexandra Maria Georgiu e din Maieru. I-a plăcut să lucreze cu copiii, de când se știe, așa că a urmat cursurile unui liceu pedagogic, în 2013.

Mereu mi-a plăcut să lucrez cu copiii. Mi-am dorit să am o influență asupra lor, asupra dezvoltării lor. Și cumva am simțit că acești copii, de grădiniță, sunt cei cu care rezonez cel mai bine!” a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, Alexandra Georgiu.

După liceu, a urmat cursurile facultății de litere. Doar că imediat a plecat, alături de soț, în Anglia. Însă niciun lucru nu a putut-o opri din a se profesionaliza.

După liceu am obținut un post de educatoare. Doar că eu am vrut să merg la facultate, la litere, așa că am renunțat. Am lucrat o lună de zile. Apoi am plecat cu soțul în Anglia. Dar cu toate acestea, am făcut un master în România. Și veneam periodic la cursuri și la examene, de acolo, la Cluj. A fost o perioadă destul de grea, de dificilă. Dar a trecut” a explicat Alexandra.

În octombrie 2024 s-a reîntors acasă, la Maieru. Bineînțeles că s-a întors și la prima dragoste.

Îmi doresc foarte mult să lucrez cu copiii. Așa că am căutat un post de educatoare. Am preluat un post de predare engleză la o Academie, un fel de after-school unde se predă și Limba Engleză. Sunt copii de la 5 ani la 13 ani.

Dar acesta este motivul pentru care am susținut examenul de titularizare de anul acesta. Ca să încerc să obțin un post la stat. Nu îmi vine să cred că am luat 10. Încă procesez informația. Examenul a fost total diferit față de acum atâția ani când l-am mai dat. S-a schimbat tot, inclusiv legile. Nu mă așteptam, sincer, la nota maximă. Dar sper așa să reușesc să obțin un post!” a povestit Alexandra.

Educatoarea din Maieru a transmis și un mesaj de încurajare pentru cei care se gândesc să revină în sistem. Mai ales pentru cei care, ca ea, au făcut o pauză lungă.

Implicați-vă cu dăruire și veți face diferența!

Vreau să vă spun din suflet: merită fiecare efort pe care îl depuneți! Am trecut și eu prin emoțiile examenului de titularizare și știu cât de multă muncă și răbdare cere. Nu este un vis imposibil, ci rezultatul perseverenței și al pasiunii pentru copii” a transmis Alexandra Maria Georgiu.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Italian Night, sâmbătă, pe plaja Panoramic Colibița!

Ce spuneți de o experiență culinară inedită, pe plajă, cu nisipul și lacul Colibița la picioare...

NOI locuri de muncă la Restaurant Arena by Casa EMA, Fan Courier, RCB Electro

Restaurant Arena by Casa EMA caută pentru angajare ospătar, ajutor de bucătar și bărbat la întreținere. FAN Courier angajează operator recepție, manipulant depozit și curieri. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Aquabis și GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Au început înscrierile la Annie’s Kindergarten! Educație timpurie făcută cu multă grijă, prin joc și iubire

În inima Bistriței a prins viață un loc special, creat cu iubire și grijă pentru cei...