29.3 C
Bistrița
miercuri, august 12, 2026

Alexandru Bogdan Bălan, angajat al Vămii Bistrița-Năsăud, noul șef al Autorității Vamale Române!

Alexandru Bogdan Bălan, angajat al Vămii Bistrița-Năsăud, este de câteva zile noul președinte al Autorității Vamale Române. Fostul președinte, Marcel Mutescu, a fost eliberat din funcție printr-o decizie oficială semnată de premierul Ilie Bolojan.

Premierul Ilie Bolojan i-a demis săptămâna trecută pe șefii Autorității Vamale Române, președintele Marcel Mutescu și vicepreședintele Alexandru Dudu.

Cei doi au fost înlocuiți de Alexandru Bogdan Bălan, respectiv Mihai Savin, hotărârea fiind publicată joi, 18 septembrie, în Monitorul Oficial.

Alexandru Bogdan Bălan, în vârstă de 40 de ani, are un parcurs profesional solid în domeniul vamal și antifraudă.

A activat ca inspector vamal superior la Vama Bistrița-Năsăud și la Biroul Vamal Poșta București, dar și ca inspector la Direcția Generală Antifraudă din cadrul ANAF.

Este absolvent al Facultății de Drept a Universității „Dimitrie Cantemir” și deține un master în Dreptul Afacerilor de la Academia de Poliție din București”, potrivit jurnalul.ro.

Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, explică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că noua conducere a Vămii, prin preşedintele Alexandru Bogdan Bălan, va avea un mandat clar de eficientizare a activităților vamale, centrat pe: combaterea contrabandei și a fraudelor vamale asociate, optimizarea colectării taxelor vamale, accizelor și TVA la import şi reducerea evaziunii asociate, îmbunătățirea transparenței și a responsabilității instituționale și facilitarea comerțului legal și protejarea intereselor economice ale României și ale Uniunii Europene.

Foto Facebook Autoritatea Vamală Română

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.