Mii de bistrițeni obișnuiau să petreacă de 1 Mai în Schullerwald sau pe Dealul Ghinzii. După ce – încă de la primele ore ale dimineții, până spre prânz – se istoveau în grandioase și sclipicioase parade muncitorești.

Unii dintre bistrițeni își amintesc și acum: fiecare fabrică avea de pregătit care alegorice. Pe platforme largi fixate pe camioane învelite în drapele sau mesaje patriotice, muncitorii simbolizau, într-un dans tematic, locul de muncă.

Se defila pe actualul pietonal Liviu Rebreanu. În fața fostului Tribunal era amenajată o tribună pentru secretarii de partid și oficialitățile comuniste.

„Pionierii deschideau coloana. Urmau carele alegorice ale întreprinderilor din oraș”, notează Adrian Florin Chereji în Bistrița de Altădată.

„1 Mai muncitoresc…! A fost singura dată când am primit salopete de la fabrică, să arătăm frumos la dansul tematic! Și singurele perioade în care puteam lipsi. Eram „motivați”. În rest eram la muncă până și duminica uneori. Băgam 8 cu 8 ori cu 12, de ne săreau capacele!”, își amintește o doamnă din Bistrița anilor 60.

În Pădurea Schullerwald existau edificii special amenajate unde berea și micii se serveau din abundență.

În anii 1915 – 1945, prin Bistrița circulau doar două autobuze – se arată în volumul Bistrița – Poarta Transilvaniei.

Autorii (Laurențiu Grec, Lucian Mureșan și Corneliu Gaiu) ne reamintesc că cele două autobuze ale orașului erau puse gratuit la dispoziția celor veneau la iarbă verde.

Autobuzele circulau din jumătate în jumătate de oră.

Din 1965, în Schullerwald se organizau serbările câmpenești de 1 Mai și 23 August. După 1980, pădurea devenise neîncăpătoare pentru cei aproape 100.000 de locuitori ai orașului. Bistrițenii au început să iasă la iarbă verde și pe Dealul Ghinzii sau Dealul Budacului.

Și fotograful KT Kotib surprinde în câteva imagini din anii 60 – ansamblurile de gimnastică de pe stadionul „Progresul” (acum Jean Pădureanu) din Bistrița.

„Cu ocazia zilei de 1 MAI, exercițiile elevilor de la școlile generale din oraș erau concepute, antrenate și conduse de profesorul de educație fizică și sport Ioan Sturza (1920 (?) – 2001).

Distanțarea precisă dintre copii se făcea cu „rondele” (capace de conservă) fixate fiecare cu un cui în sol. Pregătirea se făcea pe grupuri, cu mult timp înainte, iar în ultima săptămînă pe stadion.

Cu o zi înainte de 1 Mai era repetiția generală pe muzică cu fanfara orașului”, notează fotograful bistrițean.

Spre prânz, când defilările grandioase în cinstea Partidului Comunist și a conducătorilor țării se terminau, bistrițenii luau cu asalt dealurile din jurul orașului.

Pe Dealul Ghinzii și în Pădurea Schullerwald comercianții (restaurantele și hotelurile din oraș) se prezentau cu tone de gheață în butoaie care păstrau sticlele de bere reci. Nu erau utilaje frigorifice pe atunci. Iar din meniu nu lipseau micii, cârnații și carnea de grătare – acoperite cu celofan, ca să nu le atace muștele.

„Pentru copii exista halviță, turtă dulce, înghețată, baloane și jucării… Cum era și eterna minge cu rumeguș – strămoșul jucăriei yo-yo de astăzi.

Din casetofoanele așezate în colțul păturilor se auzea muzică ușoară sau populară. În anii de glorie – existau și spectacole susținute de trupele locale de muzică și dansuri. Bistrițenii își aduceau și de acasă mâncare și prăjituri, roșii, ceapă și castraveți, sau slănină de prăjit. Dar tot micii erau la putere…”, își amintește o altă bistrițeancă.

Foto @ KT Kotib / Bistrița de altădată