29.9 C
Bistrița
joi, iunie 25, 2026

Ambulanțierii nu vor mai circula cu emoții. În județ sosesc 28 de ambulanțe nou-nouțe

Deputatul Daniel Suciu a făcut cunoscut faptul că până la finalul anului 2019, în județul Bistrița-Năsăud vor ajunge 28 de ambulanțe nou-nouțe. O parte vor ajunge la Serviciul de Ambulanță Județean, iar o parte la ISU SMURD.

Până la finalul anului 2019, în România vor ajunge 1244 de ambulanțe noi. Primele 420 ajung în țară până în luna decembrie a acestui an. Probleme cu ambulanțe uzate moral și cu kilometri depășiți sunt și în Bistrița-Năsăud, însă nici județul nostru nu a fost uitat de acest program.

În județul nostru vor ajunge până la finalul anului 2019, în total 28 de ambulanțe. 17 dintre ele  – 4 de tip A, 7 de tip B și de tip B 4X4 ajung la Serviciul de Ambulanță Județean, în timp ce 11 la SMURD.

„28 de ambulanțe vor veni la Bistrița, până la finalul acestui program. Este un lucru îmbucurător ce vine să completeze cele foarte multe investiții care s-au făcut în sistemul de sănătate al județului Bistrița-Năsăud”, a declarat deputatul Daniel Suciu, astăzi, într-o conferință de presă.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...