22 C
Bistrița
luni, august 11, 2025

Amicii Building va construi campusul școlar de la Prundu Bârgăului, primul astfel de proiect din țară unde chiar încep lucrările

Amicii Building a câștigat licitația pentru construirea campusului școlar de la Prundu Bârgăului, primul astfel de proiect din țară unde chiar încep lucrările. Ambițiosul proiect este finanțat prin PNRR, iar constructorul intră într-o cursă contra-cronometru, întrucât trebuie să fie gata cu lucrările până la mijlocul anului viitor.

Potrivit primarului comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, ieri, a fost predat constructorului amplasamentul pentru consorțiul școlar Valea Bîrgăului.

„Au fost predate către constructor, amplasamentele stabilite în vederea implementării proiectului „Consorțiu Școlar – Valea Bârgăului”, investiție menită să dea un plus de valoare procesului de învățare și dezvoltare a abilităților copiilor pe întreaga vale a Bârgăului!”, a fost mesajul primarului Doru Crișan.

Licitația a fost câștigată de constructorul de pe Valea Bârgăului Amicii Building, care s-a asociat cu mai multe firme pentru aceste lucrări.

Campusul școlar de la Prundu Bârgăului ar urma să se concentreze în jurul Liceului Teoretic „Radu Petrescu”. Acesta ar urma să aibă 710 locuri și va cuprinde o zonă de HUB educațional, cu 14 spații pentru desfășurarea activităților educaționale, un atelier de practică tehnologică, un atelier de robotică, un cabinet de biologie, un laborator de informaticăși patru ateliere pentru activități SDS.

Bucătăria și sala de mese sunt și spațiu didactic multifuncțional, unde ar urma să aibă loc și activitatea practică tehnologică pentru clasele învățământului profesional pentru calificarea de bucătar. De altfel asta și se dorea pentru aceste campusuri școlare, să susțină învățământul profesional și pe copiii de la sate care poate nu își permit să studieze în orașe.

În țară se pregătesc mai multe campusuri educaționale de acest tip în zonele rurale, Prundu Bârgăului fiind în faza cea mai avansată. Cu toate acestea, constructorul trebuie să finalizeze lucrările până la 30 iunie 2026, altfel, România riscă penalități de aproape 30 de milioane de euro, întrucât proiectele sunt finanțare prin PNRR, iar investițiile realizate prin acest program trebuie terminate până la mijlocul anului viitor.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Primarul Doru Crișan, FURIOS pe Ministerul Educației, care bagă în ceață proiectul Campusului Școlar de la Prund

Valea Bârgăului va avea primul hub tehnologic în valoare de 7,5 milioane euro din mediul rural: un proiect unic în România, dedicat elevilor

Ce n-are Bistrița și va avea Prundu Bârgăului? HUB educațional și Centru de dezvoltare abilități sportive

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Clinica Sanovil angajează Asistent medical generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Aquabis organizează recurtare pentru 7 posturi de mecanic, electrician, instalator și personal Serviciul Detectări Pierderi. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Raul Rad, succes la 20 de ani: A deschis primul magazin cu costume bărbătești RRS Eleganza Superiore în liceu, astăzi are patru

  La doar 20 de ani, Raul Rad începe să fie un nume de referință în Bistrița...

Andrei Bindea, artistul buchetelor cu efect de WOW, a deschis o florărie de poveste și în centrul Bistriței!

Povestea buchetelor uriașe, inedite și pline de personalitate, cu efect de…"WOW", create de artistul floral Andrei...