16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Analia Selis, într-un concert incendiar la Palatul Culturii din Bistrița: ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI

Analia Selis revine la Bistrița cu un concert incendiar – duminică 9 februarie, ora 19.00, la Palatul Culturii din Bistrița. Alături de îndrăgita solistă din Argentina vor urca pe scenă doi invitați speciali născuți în aceeași țară sud-americană. E vorba de chitaristul JULIO SANTILLÁN și pianistul MARIANO CASTRO – dublu nominalizat la Latin Grammy Awards.

Cei doi artiști semnează și aranjamentele muzicale pentru piesele pregătite pentru concert. Tematica acestora este generoasă, fiind legată de Ziua îndrăgostiților și Dragobete, Mărțișorul și Ziua femeii.

Argentinissimo. Rădăcini” se intitulează concertul care face parte dintr-un turneu naţional.

Analia Selis
 își propune o reîntoarcere spre origini, spre locurile care constituie o sursă continuă de inspirație. Artista aduce în prim plan dragostea pentru spațiul în care ne-am născut. Ne propune așadar un concert despre legăturile cu familia și valorile culturale ale propriei comunități.

Îmi doresc de foarte mult timp să prezint publicului acest turneu. Visul meu a fost inspirat de dragostea pentru tango și de aprecierea pe care o am pentru cei doi muzicieni argentinieni extraordinari alături de care voi cânta.

Julio Santillán (chitară) a venit pentru prima oară în România în urmă cu 10 ani. Atunci am făcut un pas esențial în cariera mea: primul meu turneu de tango, prezentant alături de Julio și de Răzvan Suma.

O altă binecuvântare în drumul meu a fost apariția lui Mariano Castro (pian), care a ales să se stabilească în România. Julio este un muzician de folclor latino-american și Mariano este muzician de tango.

În această formulă de trio, rădăcinile mele culturale cele mai puternice – tango-ul și folclorul argentinian – se vor exprima pe scenă prin muzica pe care o vom împărtăși cu publicul român”, a precizat Analia Selis despre proiectul său.

Bilete pot fi achiziționate online de AICI.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!