11.5 C
Bistrița
duminică, octombrie 26, 2025

Antrenorul de box Dani Borgovan a fost detubat și respiră singur

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, sportivul Dani Borgovan a fost detubat în această dimineață și respiră singur. Acesta însă nu este conștient încă.

Vești bune de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița unde este internat, de vineri noaptea, antrenorul de box Dani Borgovan, în urma unui incident petrecut pe scările unui bloc de pe strada Solomon Haliță.

Starea acestuia s-a ameliorat, medicii detubându-l în această dimineață. Acesta respiră singur, însă, încă nu este conștient.

„Pacientul a fost detubat în această dimineață, respiră singur, are mișcări spontane, însă deocamdată nu este conștient. Starea generală de sănătate este ușor ameliorată față de ziua de ieri.  Având în vedere traumatismul craniocerebral sever pe care tânărul l-a suferit, conduita terapeutică a echipei medicale din Secția ATI este centrată pe recuperarea neurologică”, a declarat  Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB.

Fratele sportivului spune că în încercarea de ieri a medicilor de a-l trezi pe Dani, acesta i-a recunoscut, a început să lăcrimeze și să îi strângă de mână.

În acest caz, poliția anchetează două infracțiuni: violență domestică, scandalul pornind de la o ceartă în cuplu și loviri și alte violențe, întrucât în conflict ar fi intervenit unul sau doi bărbați, care s-ar fi luptat cu antrenorul de box.

Deocamdată nu este foarte clar ce s-a întâmplat pe scara blocului și în apartamentul iubitei antrenorului, cu care acesta avea un bebeluș de două luni.

Mai puteți citi pe acest subiect:

FOTO/VIDEO: 200 de bistrițeni s-au rugat pentru Dani Borgovan. Preotul Nicolae Feier: „Nu am mai simțit atâta energie și speranță”

IPJ BN: Am dispus de îndată audierea persoanelor implicate

Fratele antrenorului de box Dani Borgovan face primele declarații: „Nu a fost anchetat ca o agresiune”

Tânărul aflat în comă, după ce a căzut pe scări este antrenor de box. Prietenii pregătesc un moment de rugăciune în fața spitalului

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. vedeti de ce criminalitatea ajunge la cote maxime??? pentru ca si intr-un atat de violent episo, politia spune ca face tot ce poate… nu retine pe nimeni ptr audieri…din start considera ca victima este de vina…ce sa ne miram? ati vazut in BN vreun sef de politie sa iasa asumat pe scarile insttutiei si sa faca o comunicare catre cetateni despre evenimente si despre ce fac in acesta sens??????? nuuu! stau ascunsi pe dupa birouri si probabil asteapta sa treaca timpul sa vina pensia aia mare!!! Daca nici in acest caz in care sute de oameni s-au ingrijorat, nu s-au sinchisit sa dea un interviu…. Apropo acuma cine mai sunt sefi la judeteana si la omoruri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.