1.6 C
Bistrița
miercuri, martie 18, 2026

AQUABIS: Clarificări situație strada Agronomului

Strada Agronomului a fost inundată, iar bistrițenii au anunțat Aquabis Bistrița, solicitând intervenție de urgență. Compania vine cu câteva clarificări:

Bistrițeniic are locuiesc în zona străzii Agronomului au făcut ieri mai multe sesizări către Aquabis. Din gurile de canalizare ieșea apă care a inundat strada.

Cei de la Aquabis au mers în teren și au constatat că sistemul de canalizare nu e preluat de compania lor.

”Având în vedere faptul că au fost înaintate către compania noastră multiple sesizări cu privire la inundarea străzii Agronomului din Bistrița, dorim să precizăm că lucrările la rețeaua de canalizare de pe această stradă se află în curs de execuție și 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐍𝐔 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐜ă𝐭𝐫𝐞 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐛𝐢𝐬 𝐒𝐀.

Acumulările de apă s-au produs întrucât constructorul nu a fost finalizat tronsonul de descărcare a rețelei de canalizare extinse. În consecință, debitul mare de apă provenit din topirea zăpezii s-a infiltrat prin căminele de vizitare și căminele de racord.

Compania noastră a notificat constructorul pentru a lua măsurile necesare în vederea finalizării în regim de urgență a lucrărilor, astfel încât apele pluviale să fie descărcate corespunzător”, precizează Aquabis Bistrița.

Lucrările de racordare la rețea nu sunt gata. Mai mult decât atât, gurile de canal sunt pline de gunoaie.

La o analiză extinsă efectuată în teren, am constatat faptul că sunt locații racordate la această rețea de canalizare aflată încă în curs de execuție. 𝗡𝗲𝗳𝗶𝗶𝗻𝗱 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁ă, în 𝗺𝗼𝗱 𝗲𝘃𝗶𝗱𝗲𝗻𝘁, 𝗿𝗲ț𝗮𝘂𝗮 𝗻𝘂 𝗮𝗿𝗲 𝗽𝘂𝗻𝗰𝘁 𝗱𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗰ăr𝗰𝗮𝗿𝗲, 𝗻𝘂 𝗱𝘂𝗰𝗲 𝗻𝗶𝗰ă𝗶𝗲𝗿𝗶, 𝗮𝗽𝗲𝗹𝗲 𝘂𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗶𝗻𝗳𝗶𝗹𝘁𝗿â𝗻𝗱𝘂-𝘀𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗺𝗶𝗻𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗿𝗮𝗰𝗼𝗿𝗱 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗽ână 𝗹𝗮 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹 𝗮𝗹 𝗹𝘂𝗰𝗿ări𝗹𝗼𝗿. S𝗲 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲𝗮𝘇ă 𝗮𝘀𝘁𝗳𝗲𝗹 𝗮𝗰𝘂𝗺𝘂𝗹ăr𝗶 𝗶𝗻𝘀𝗮𝗹𝘂𝗯𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗽ă.

Mai mult decât atât, din imaginea atașată, constatăm că acești cetățeni 𝗰𝗼𝗻𝗳𝘂𝗻𝗱ă 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗰𝘂 𝘁𝗼𝗺𝗯𝗲𝗿𝗼𝗻𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗴𝘂𝗻𝗼𝗶.
Solicităm cetățenilor încă o dată să manifeste comportament civilizat în raport cu serviciile de care beneficiază în condiții legale și să folosească sistemul de canalizare în mod corect. Deșeurile de orice fel sunt destinate coșului de gunoi”, au transmis reprezentanții Aquabis Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: