11.9 C
Bistrița
joi, mai 8, 2025

Aquabis: Se întrerupe apa potabilă astăzi în Teaca, pentru câteva ore

În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, compania noastră anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 29 octombrie 2023, începând cu orele 09:15 până la ora 16:00 (estimativ) în localitatea Teaca – total.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS S.A. îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat : 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: Sala de evenimente Giulia 1 s-a schimbat la față! E mai elegantă de cum o știați, gata de nunți de poveste!

Cine din oraș n-a fost până acum măcar o dată la o nuntă la sala de evenimente Giulia 1?! De la inaugurare și până acum, sala a fost preferata nunților cu ștaif din oraș, iar zeci de perechi de miri și-au răsfățat invitații în localul elegantă. Acum, după ani de evenimente, sala a trecut printr-un amplu proces de renovare și e mai frumoasă și elegantă ca niciodată.

Rombat lansează o aplicație digitală pentru bateriile de autoturisme și autocamioane

Rombat Bistrița, singurul producător integrat de baterii auto din România, lansează prima aplicație cu scanare QR. Prin intermediul acesteia se digitalizează procesul de generare și gestionare a garanțiilor pentru bateriile auto și HD (heavy duty - camioane).

Start Grătare cu Sergiana: Câștigă un Grătar + Bunătăţuri pentru tine și 10 prieteni!

Ai poftă de grătar și ești din Bistrița sau împrejurimi? Acum e momentul perfect să îți pregătești porția de Bunătăţuri pentru Grătar de la Sergiana și să intri în cursa pentru premii delicioase!