19.2 C
Bistrița
marți, iulie 22, 2025

Aquabis: Se sistează apa potabilă azi, în localitățile Beclean, Agrișu de Jos, Agrișu de Sus

În vederea  remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 3 iunie 2025, de la ora 08.00  până la ora 15:00 (estimativ) în localitățile AGRIȘU DE JOS și AGRIȘU DE SUS – Total.

Între orele 10.20 – 12.00 (estimativ), se  sistează apa potabilă în BECLEAN, pe strada Obor.

O echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

„Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității).

Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat – 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă la Restaurant Arena by Casa EMA, Fan Courier, RCB Electro

Restaurant Arena by Casa EMA caută pentru angajare ospătar, ajutor de bucătar și bărbat la întreținere. FAN Courier angajează operator recepție, manipulant depozit și curieri. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Aquabis și GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Au început înscrierile la Annie’s Kindergarten! Educație timpurie făcută cu multă grijă, prin joc și iubire

În inima Bistriței a prins viață un loc special, creat cu iubire și grijă pentru cei...

Vacanță de vis, alături de prieteni, la Cabana Casa Sofia din Pasul Tihuța, la un super preț: 6 nopți la DOAR 1.440 lei

Dacă visezi să iei o pauză de la toate și să te bucuri de câteva zile...