15.3 C
Bistrița
joi, mai 29, 2025

Aquabis: Străzi din Năsăud și Salva, fără apă potabilă astăzi, pentru câteva ore

În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi 26 mai 2025, de la ora  10:30 până la  ora 16:00 (estimativ) în Năsăud și Salva.

Vor fi afectate Zona Blocurilor, strada George Coșbuc (parțial), de la Somplast până la ieșirea din oraș spre Salva. Va fi afectată și localitatea Salva – strada Principală, de la intrare în comună  până la strada Mănăstirii.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului. Se iau toate măsurile necesare, astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.

Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.

AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.

Telefon Dispecerat – 0263/21.31.17 şi 0372/74.24.78.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Redă prospețimea și puritatea aerului din autovehiculul tău!

Primăvara aduce cu sine nu doar flori și soare, ci și o nevoie crescută de a asigura calitatea aerului pe care îl respirăm în autoturism. Sistemul de climatizare al mașinii tale merită o atenție specială pentru a te asigura că beneficiezi de un aer curat și sănătos.

Se fac angajări la BistriVET, ItalTextil Sărata, MasterFoam și Sanovil. NOI locuri de muncă, în Bistrița

BistriVet caută Consultant suport vânzări, ITALTextil Sărata angajează Mecanic / Electrician Întreținere și Reparații. Clinica SANOVIL caută asistent / tehnician radiologie și fiziokinetoterapeut. NOI locuri de muncă sunt disponibile la MasterFoam, GB Instaplan și Colina Restaurant Unirea. Oferta completă, mai jos:

Villa Franca Bistrița – sala de bal pentru evenimente de poveste

De cele mai multe ori, povestea vieții în doi începe într-o sală de evenimente, pe care...