20.4 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

A fugit din arestul la domiciliu să caute o persoană. A intrat noaptea într-o locuință din Bistrița și a fost scos afară de polițiști

O familie din Bistrița s-a trezit în creierii nopții, în casă, cu un tânăr de 20 de ani care trebuia să fie în arest la domiciliu. Căuta un alt tânăr, iar mama sa a chemat poliția.

În noaptea de 27 noiembrie, un tânăr de 20 de ani din Viișoara care se afla în arest la domiciliu a plecat fără drept din locuința sa pentru a căuta o altă persoană. În jurul orei 01:00, a intrat într-o locuință din Bistrița, unde locuia persoana căutată, alături de familie.

Mama persoanei căutate de tânăr i-ar fi spus de mai multe ori să iasă afară, iar tânărul a început să o hărțuiască pe fiica ei, prinsă în scandal.

Pentru aplanarea conflictului au fost chemați polițiștii. Cu toate cele întâmplate, familia nu a depus plângere la poliție.

Polițiștii Biroului de Supravegheri Judiciare continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

“În dimineața de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului de Supravegheri Judiciare au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 20 de ani, din Viișoara, care era plasat în arest la domiciliu și care ar fi încălcat obligațiile dispuse. 

În fapt, în după-masa de 26 noiembrie, a fost sesizat prin 112, faptul că tânărul ar fi pătruns în locuința unei femei din Bistrița, fără acordul acesteia, pentru a-l căuta pe fiul ei. Totodată, când i-ar fi cerut să părăsească locuința, acesta ar fi agresat-o pe fiica ei. Persoanele în cauză nu au dorit să formuleze plângere. 

În aceeași zi, a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului de Supravegheri Judiciare continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”, a transmis IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: