16.2 C
Bistrița
joi, mai 2, 2024

Asociația REBORN ajută copiii cu CES să se exprime prin cultura hip-hop: muzică, dans, grafitti și…ambiții

”Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor”… un proiect care a descrețit frunți, a redatat încrederi și a deschis porți în sufletele celor implicați. Pe parcursul celor 7 luni, 20 de copii cu CES de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2, Bistrița, sub aripa familiei Reborn, au oferit adevărate lecții de viață, prin muzică, dans, desen și încredere în propriile forțe.

Viața se întâmplă cum știe ea mai bine, iar noi îi demonstrăm zilnic că știm să o trăim. Îi dăm coate și luptăm să fim în față, prin disciplină și dorința de a depăși bariere. Momentele se compun din oameni, întâmplări și trăiri, iar noi, părtașii din linia întâi, ne putem considera cei mai norocoși.

Proiectul ,,Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” a fost derulat de Asociația Reborn Bistrița și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Timp de 7 luni, pline de provocări, echipa de proiect a încercat prin muzică, dans și desen să împartă zâmbete sincere celor 20 de copii din Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.2, Bistrița. Cei mici au învățat prin cele 108 ateliere, 10 seri culturale, 3 teambuilding-uri și un schimb de experiență, derulate din septembrie 2022 până în martie 2023, despre arta graffiti, breaking, dj-ing și street dance.

,,Pentru mine este cel mai îndrăzneț proiect de până acum, prin care mi-am dorit să aduc un plus de valoare copiilor cu CES cu care colaboram deja. Interactiunea cu ei și gândul că poți avea o mică contribuție la dezvoltarea lor armonioasă, într-un cadru nonconformist, prin intermediul culturii hip hop, sunt recompensele care îmi aduc satisfacție și totodată mă motivează să construiesc o lume mai bună. Abia când ajungi atât de aproape de ei, realizezi cât de marginalizați și discriminați sunt de societatea în care trăim, iar prin proiectul “Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” am încercat să ii integram în comunitatea noastră, cu șanse egale pentru fiecare, dar și să tragem un semnal de alarmă prin conștientizarea și implicarea întregii comunități locale”, a transmis Dora Pralea.

Pace, unitate, dragoste și distracție sunt cuvintele care descriu cel mai bine cultura hip hop

Excursia de la Botoșani și sprijinul din partea Asociației G-Power s-a lăsat cu lacrimi de fericire din partea părinților și cu entuziasm din partea copiilor, majoritatea fiind la prima ieșire din oraș. Acolo, cei mici au socializat, au creat prietenii și în același timp au fost nevoiți să iasă din zona lor de confort și să se implice mai mult.

,,Copiii m-au învățat să nu îmi grăbesc pașii, să nu-mi fac așteptări și să mă bucur de neprevăzut…’’

Adevărate lecții de viață au fost împărțite și printre instructorii din cadrul școlii de dans Reborn.

,,Acest proiect a avut o influență pozitivă asupra mea. Am început să mă cunosc mai bine, să am mai multă răbdare în tot ceea ce predau, să fiu mult mai calmă și să mă implic mai mult decât o făceam înainte. Evoluția copiilor în ceea ce privește dansul m-a șocat. Țineți mereu capul sus, aveți încredere în voi și să gândiți pozitiv” a transmis Iulia Ciurdărean, coregraf de street dance.

,,Am participat la acest proiect cu mare drag și le-am acord toată atenția mea. Cu siguranță mi-a fost pusă la încercare răbdarea, dar în timp mi-am gestionat-o. Dintre toți, Gavriluț m-a surprins plăcut, dorindu-și să fie tot timpul în față, să învețe pașii pe care îi arătam. Le urez să trăiască clipa la fel ca până acum și să facă ceea ce își doresc, mereu cu drag”, a adăugat Duțu’, instructor de breaking.

,,Îmi pare bine că am făcut parte din acest proiect. Abia aștept să mai particip la astfel de activități legate de cultură și dezvoltarea comunității. Am fost primit de fiecare dată cu aceeași energie de ,,eu vreau primul”, a transmis Andrei Fechete, profu’ de DJ-ing.

,,Am încercat mereu să le captez atenția. Paul, deși are dizabilitățile lui, a prezentat cel mai mult talent și evolutie în domeniul graffiti. Le transmit sincer să nu se dea bătuți și să nu renunțe la ceea ce le stârnește creativitatea”, a completat Țiolan Alexandru, profu’ de graffiti.

Finalul proiectului a fost marcat în data de 23.03.2023, la Palatul Culturii Bistrița, printr-un spectacol plin de dans și culoare intitulat HIP-HOP Show, un eveniment caritabil inedit dedicat copiilor, în care talentele și munca au fost puse în valoare. Opt momente de dans, un battle, un dj set realizat de Sebastian, dar și o expozitie cu tablouri de tip graffiti au stârnit aplauze puternice.

Din banii donati la spectacole s-au cumpărat echipamente, ghiozdane, rechizite școlare și jocuri necesare în cadrul școli pentru activități.

Echipa de proiect, în cele 7 luni de activitate intensă, a fost:

  • Iulia Ciurdărean – coregraf Street Dance;
  • Vlad Drăghici  – instructor Breaking;
  • Andrei Fechete – profu’ de DJ-ing;
  • Alexandru Țiolan – profu’ de Graffiti;
  • Bor Bianca – Asistent Manager;
  • Bodea Alexandra – Pr & Marketing;
  • Labiș Florin Bogdan – Videograf;
  • Kabos Bela Alexandru – Fotograf;
  • Clapa Grigore – Design Grafic;
  • Profesoara Pop Ersilia și directoarea Molnar Paula.

Reborn Dance Studio este o asociație de tineret, care de 15 ani se implică activ în dezvoltarea comunității locale a tinerilor din orașul Bistrița. Cum? Prin activități de petrecere a timpului liber precum: cursuri de Street Dance și Breaking, tabere, workshop-uri, spectacole și concursuri atât locale cât și naționale, puse la dispoziția acestora.

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.

Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

 

Sursă foto – Asociatia Reborn @Codex Crew

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: