4.5 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

ATENȚIE! Bistrița Năsăud, sub cod galben de ninsori și vânt

ANM a emis un cod galben de ninsori și vânt pentru 24 de județe. Printre ele se află și județul nostru. Codul intră în vigoare mâine.

Iarna-și face tot mai simțită prezența. În 24 de județe, vântul se va intensifica, iar cantitatea de ninsoare ce va cădeas va depăși ”cotele” normale.

În acest sens, ANM a emis un cod galben de avertizare. Printre județele vizate de aceste schimbări se numără și județul nostru.

Codul galben intră în vigoare de mâine dimineață și este valabil 36 de ore.

În intervalul 7 decembrie, ora 6:00 – 8 decembrie, ora 18:00, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse şi în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea” este mesajul ANM.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...