14.2 C
Bistrița
luni, iulie 13, 2026

AUDIO – Cine este bărbatul împușcat la Cepari. Mărturiile apropiaților victimei

Un basarabean de 31 de ani a fost găsit împușcat de 6 ori sâmbătă dimineața, pe un câmp din Cepari. Acesta a fost salvat de un agricultor și a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Cu ce se ocupă victima:

Sâmbătă dimineața, un agricultor din Cepari, care își ara terenul, a dat peste un basarabean de 31 de ani, plin de sânge, care abia se mișca. Acesta avea nu mai puțin de 6 plăgi împușcate, trei dintre gloanțe rămânând în corp. Întreaga poveste o puteți citi AICI. 

Bărbatul a fost dus la spital și a fost operat pentru înlăturarea gloanțelor. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI. Agresorul său a fost prins în Maramureș, în timp ce încerca să iasa din țară. Acesta a fost audiat și reținut.

Tânărul împușcat are 31 de ani se numește Vadim Malogolovenko și are dublă cetățenie moldovenească și ucraineană. Acesta s-a născut în Republica Moldova și, potrivit unei apropiate a familiei, ar fi copilărit cu agresorul său. Ulterior, Vadim s-ar fi mutat în Odesa, unde locuiește de mai bine de 10 ani cu familia.

Basarabeanul este căsătorit și are o fetiță care are în jur de 7-8 ani. Acesta este fotograf de meserie, fiind destul de priceput la asta. Vadim s-a specializat în fotografie de eveniment, ședințele foto de nuntă purtându-l în Franța, Austria, Italia, Ungaria, Rusia sau Turcia.

În momentul de față, sora și tatăl fotografului se află la Bistrița, unde dau declarații la Poliție. Aceștia urmează să îl viziteze la spital.

„Sora şi tatăl sunt la poliţie, dau declaraţii şi aşteaptă permisiunea pentru a-l vizita la spital. Soţia şi fetiţa nu au putut să vină, din cauză că nu au paşaport”, a declarat o apropiată a familiei fotografului.

Aceeași apropiată a familiei precizează faptul că Vadim n-a avut niciodată nicio treabă cu drogurile. Întrebată cum a ajuns în România cu cel care a încercat să îi curme viața, femeia spune:

„Se duceau în Ungaria, s-au certat, pentru că Vadim ar fi aflat de ceva nereguli şi de aici ar fi plecat tot. Atât ştiu”.

Foto: Facebook

Întreaga mărturie a femeii o puteți auzi în materialul audio de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/B3zC2b28oL0″ /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: