-0.8 C
Bistrița
marți, februarie 10, 2026

Autospecialele pentru intervenții la incendii, solicitate tot mai mult! Rulajul, cu 73 % mai mult față de anul precedent

Peste 10.000 de intervenții într-un an, pentru pompierii bistrițeni. Cele mai multe solicitări au fost la stingerea și prevenirea incendiilor. Astfel că aceste autospeciale au fost rulate cu aproape 73 % mai mult față de anul precedent.

Anul 2025 a fost un an în care pompierii militari bistrițeni au gestionat 10.195 de situații de urgență. Au intervenit în 9.068 de cazuri SMURD, au salvat 341 de persoane și au acordat asistență medicală pentru 9.870 de cetățeni. Au salvat 347 de animale și au protejat bunuri în valoare de peste 54 de milioane de lei.

”În anul 2025 au fost înregistrate 333 intervenții la incendii, 428 misiuni destinate protecției comunităților, 155 intervenții pentru asistența persoanelor, 130 alte tipuri de misiuni operative și 81 intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație, evoluția acestor indicatori reflectând dinamica riscurilor manifestate la nivelul județului” au explicat reprezentanții ISU BN.

Numărul mare de solicitări a dus la un rulaj ridicat al autospecialelor. Cele mai solicitate au fost autospecialele de intervenții la incendii.

În anul 2025, dezvoltarea capacității operaționale a inspectoratului a fost susținută prin continuarea procesului de modernizare a tehnicii de intervenție și optimizare a resurselor logistice, demers esențial pentru creșterea vitezei de reacție și a eficienței misiunilor desfășurate în teren.

Analiza rulajului tehnicii operative evidențiază o creștere totală de 24,63% față de anul precedent. Creșterea e determinată în principal de intensificarea utilizării autospecialelor de prevenire și stingere, al căror rulaj a înregistrat o creștere semnificativă de 72,87%. În același interval, autovehiculele destinate transportului au înregistrat o scădere de 5,49%, iar cele care deservesc intervențiile SMURD o diminuare de 1,19%, variații care reflectă adaptarea modului de utilizare a tehnicii la specificul misiunilor operative” au explicat reprezentanții ISU BN.

În anul 2025, ISU BN a fost dotat și cu trei echipamente moderne:

  • o ambulanță tip B 4×4 destinată intervențiilor în zone greu accesibile
  • o autospecială de primă intervenție și comandă
  • o barcă pneumatică de tip heavy-duty, destinată misiunilor de salvare din mediul acvatic

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...