18.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

Biserica ce găzduiește una dintre cele 4 copii din lume după capodopera pictorului Giotto, reparată cu țârâita

În urmă cu câțiva ani, un cercetător din Ungaria făcea o descoperire uluitoare într-o biserică din Jelna, ce stătea să se prăbușească. Este vorba despre o pictură murală, care mai poate fi întâlnită doar în două biserici din Italia și într-una din Strasbourg.

Aceasta este o copie a unei opere semnate de Giotto di Bondane, pictorul și arhitectul italian considerat predecesorul artei moderne. Pictura poartă numele Navicella, a fost pictată în basilica Sfântul Petru din Roma și s-a întins pe mai bine de 10 metri.

Capodopera, care a fost pictată în jurul anului 1300, a fost distrusă în secolul al XVII-lea, rămânând doar cele 4 copii ale sale din Italia, Strasbourg și…Jelna. Deși se cunoaște existența copiei după Giotto în biserica de la Jelna deja de ceva timp, se pare că nici într-un an nu se găsesc fonduri suficiente pentru salvarea monumentului.

Potrivit estimărilor, acest monument ar avea nevoie de 500.000 de euro pentru restaurare. În bugetul Consiliului Județean de anul acesta a fost cuprinsă suma de 68.000 de lei adică în jur de 15.000 de euro.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...