26.7 C
Bistrița
duminică, august 30, 2026

BISTRIȚA: Accident pe strada Avram Iancu! O persoană a rămas încarcerată

Un accident rutier a avut loc în această dimineață, pe strada Avram Iancu din Bistrița, în apropierea unității militare. O persoană a rămas încarcerată.

Evenimentul a fost anunțat de un echipaj SAJ aflat în tranzit prin zonă.

La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița: o autospecială de descarcerare, o autospecială de pompieri și un echipaj de prim ajutor.

Victima rămasă blocată a fost extrasă de pompieri și predată echipajelor medicale, conștientă și cooperantă.

Echipajele SMURD și SAJ BN au transportat la UPU SMURD Bistrița două victime rezultate în urma accidentului rutier. A treia persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital„, transmite ISU BN.

UPDATE:

Astăzi, 11 iulie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii erau unui accident rutier în municipiul Bistrița.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un taximetru, condus de un bărbat de 66 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 23 de ani, din municipiu.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului de 66 de ani și a unei pasagere din taximetrul condus de acesta.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz”, potrivit IPJ BN.

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: