14.5 C
Bistrița
marți, iunie 2, 2026

FOTO/VIDEO – BISTRIȚA: Acoperiș prăbușit peste mașini, pe Aleea Fântânele

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în această după-amiază, pe Aleea Fântânele din Bistrița. Vântul puternic care a bătut azi în Bistrița a produs pagube însemnate.

Echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului Bistrița și SVSU Bistrița intervin în municipiu, pe strada Aleea Fântânele. Mai multe elemente din compunerea acoperișului unui bloc de patru etaje s-au desprins, sub acțiunea vântului.

Nu sunt anunțate victime, în schimb sunt mai multe autoturisme sunt avariate”, au anunțat reprezentanții ISU Bistrița. 

În zonă pompierii au intervenit cu echipamente specifice, ajutând la degajarea elementelor prăbușite.

Bilanțul preliminar arată că 5 autoturisme avariate în zonă.

Din cauza rafelelor de vânt, a fost distrus acoperișul (în totalitate) pe un bloc de locuințe având regim de înălțime parter plus patru etaje. Aproximativ 25% din acoperișul unui bloc învecinat (având același regim de înălțime), a fost de asemenea distrus”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Un martor aflat la fața locului a surprins întregul eveniment într-o secvență video:

Foto @ ISU Bistrița

Video @ Cristian Artudean

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Cică un martor, camera de supraveghere băi acesteia, un frustrat șia montat camera la balcon să-și urmărească, vecinii, mașina

  2. Nopoi daca n-ai „CASCO „… ala esti… , ca cei care locuiesc acolo si au construit acele acoperisuri alandala si aiurea, fara autorizatie si fara sa fie construite de firme si societati autorizate, n-ai pe cine da in judecata si daca-i dai… vei fi despagubit peste 10 ani… sau poate niciodata … In Parcul Municipal, cum a fost ” omorat ” recent… un om, cu un copac doborat de furtuna… peste el si Primaria a fost absolvita de orice ” culpa „… ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...