22.3 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

BISTRIȚA – Asociația Filantropia a început Campania de Paști: O rază de nădejde și bucurie copiilor, vârstnicilor și oamenilor sărmani

Ne dorim ca bucuria Învierii să fie prezentă în casele tuturor creștinilor!  Pentru a aduce o rază de lumină, nădejde și bucurie, copiilor, vârstnicilor și oamenilor sărmani care nu au să pună ceva sau destul pe masa de sărbători, lansăm Campania umanitară anualã din Postul Sfintelor Paști – „Faptele bune – urcuș spre Înviere!”, a explicat preotul Marius Pintican, coordonatorul campaniei.

Perioada Postului Mare este o chemare pentru fiecare dintre noi, ca prin „lepădare de sine”, rugãciune și fapte bune, să primim izbăvirea și iubirea milostivă a lui Hristos Cel răstignit și înviat, izvorul bucuriei noastre”, afirmă preotul Marius Pintican.

Asociația Filantropia Ortodoxă BN a postat AICI inclusiv o listă cu 168 de familii nevoiașe pe care le putem ajuta de Paști.

Între acestea, multe sunt mame singure care îngrijesc copii, familii cu situații precare sau persoane în vârstă pe care nu le mai vizitează aproape nimeni.

Inițiatorii campaniei își doresc ca fiecare familie să primească un pachet cu alimente care să conțină, Pască, ouă, cozonac, zahăr, făină, ulei, mezeluri, carne (2 kg/familie), cașcaval și dulciuri. Costul estimativ pentru un pachet este de 300 lei.

Unii bistrițeni și-au ales deja familiile pe care să le ajute de Paști. Cei care doresc în viitor să aleagă o familie, vor scrie pe pachet numărul și numele familiei așa cum apare în listă.

Ajutoarele se primesc la Sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, din Piața Unirii nr. 9 (clădirea Protopopiatului Ortodox). Pachetele se pot lăsa la sediul asociației de luni până vineri, între orele 08:00-16:00, până în 29 APRILIE.

De asemenea, puteți face donații în contul

  • Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița- Năsăud
  • RO09RNCB0038130592410001,
  • cod fiscal 31017916, BCR – cu mențiunea: Pachet Sf. Paști.

Pe lângă cei prezentați în listă, avem în vedere și 80 de familii de la Cantina socială Sfânta Filofteia, 50 de persoane private de libertate din Penitenciarul din Bistrița care nu au de la cine primi vizite sau un pachet de sărbători, 50 de familii cu deficiențe auz dar și pe toți cei care se află în situații de dificultate și vor apela la ajutorul nostru”, a mai transmis pr. Marius Pintican.

Mai multe informații puteți obține la numerele de telefon:

  • 0744 830 104 – Preot Flaviu DRUȚA
  • 0757 863 073 – Asistent social Ioana HOGNOGI
  • 0742 989 896 – Asistent medical Maria DAMIAN
  • 0749 404 795 – Ileana OLTEAN, Administrator Cantina Sf. Filofteia.
  • 0745522013 – Preot Marius PINTICAN

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...