26.4 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

BISTRIȚA – Concerte extraordinare, slujbe religioase și comemorări, la Biserica Evanghelică: Ceremonia de instalare a prim-preotului Andreas Hartig

Parohia Evanghelică C.A. Bistrița (reprezentată de curator Katharina Borsoș) și Asociația Sașilor Bistritz-Nösen (reprezentată de președinte Dr. Hans-Georg Franchy) îi invită pe bistrițeni la ceremonia de instalare a viitorului prim-preot Andreas Hartig.

Instalarea noului prim-preot, Andreas Hartig, la Biserica Evanghelică din Bistrița se va desfășura în cadrul unei ceremonii speciale. Evenimentul are loc sâmbătă, 14 septembrie 2024, de la ora 11:00, la Bistrița. 

Andreas Hartig, 42 de ani, fratele sopranei Anita Hartig, este noul preot al Bisericii Evanghelice. „O mare bucurie să fie în sfârșit preotul nostru, al bistrițenilor”

Este foarte important pentru noi să luați parte la acest eveniment și să fiți martorii comuniunii și solidarității frățești din biserica și comunitatea noastră.

Suntem conștienți că astfel de semne de solidaritate au fost și rămân importante pentru Parohia Bistrița și parohiile din diaspora, pentru Ținutul Bistriței și Transilvaniei de Nord”, precizează reprezentanții comunității evanghelice. 

De altfel, cu acest prilej s-au pregătit o serie de manifestări culturale și concerte speciale.

Între altele, vor fi comemorați și cei 80 de ani de la evacuarea sașilor din Transilvania de Nord. Totodată, comunitatea va evoca figura ultimului primar german al orașului – Karl Sanchen, decedat în 1934. Piatra funerară a ultimului primar reprezintă unul dintre puținele locuri unde mai poate fi admirată stema veche a orașului Bistrița – struțul cu potcoavă în cioc, cu o coroană pe cap și un scut pe care se aflau presărate flori de crin (simbol al orașului din secolul XIV până la venirea comuniștilor). 

Comemorarea predecesorilor noștri și a istoricei evacuări fatidice a sașilor din Transilvania de Nord ne face să simțim mai ales bucuria și speranța pentru viitor. Ne încurajează să fim alături de comunitățile și preoții lor”, au mai transmis organizatorii.

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.