2.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Bistrița-Năsăud: 105 cazuri pozitive și 7 decese în ultimele 24 de ore!

Avem 4.498 de cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 105 bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu COVID-19. Totodată au fost înregistrate 7 decese în contextul pandemiei. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 7.096 de cazuri noi de infecție.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru, au fost înregistrate 105 cazuri noi de infecție cu coronavirus, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 în Bistrița-Năsăud ajungând la 4.32/1000 de locuitori. Astfel, de la începutul pandemiei până în acest moment 4.498 de bistrițeni au fost confirmați pozitiv cu COVID-19.

Printre cele 105 cazuri nou confirmate se numără 9 angajați ai unu centru pentru vârstnici din comuna Matei, un medic de familie, un medic stomatolog și 2 angajați ai unui agent economic din județ.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 7 bistrițeni au fost reconfirmați pozitiv.

Față de ultima raportare, în județul nostru în ultimele 24 de ore 153 de persoane au fost externate, iar 2 bistrițeni au fost declarați vindecați. De asemenea, s-au înregistrat 7 decese în contextul pandemiei.

Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 15.11.2020, este următoarea:

4.498 cazuri confirmate de CoVid-19;

192 decese;

3.321 persoane externate (1.521 externate vindecate/1.800 externate);

1.618 persoane în carantină;

668 persoane izolate;

217 teste, din care 156 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private.

Detalii despre decese:

Deces nr. 186

Femeie, de 63 de ani, din Bistrița-Năsăud, internată în 10 noiembrie pe Secția Oncologie Medicală, transferată în aceeași zi pe Secția Boli Infecțioase (RT-PCR pozitiv), unde a decedat în 14 noiembrie.

Deces nr. 187

Femeie, de 87 de ani, din Bistrița-Năsăud, cardiacă și hipertensivă, transferată în 4 noiembrie de pe Secția Ortopedie-Traumatologie pe Secția Boli Infecțioase (RT-PCR pozitiv), unde a decedat în 14 noiembrie.

Deces nr. 188

Bărbat, de 73 de ani, din Bistrița-Năsăud, cardiac, internat în 12 noiembrie pe Secția Boli Infecțioase (RT-PCR pozitiv), unde a decedat în 14 noiembrie.

Deces nr. 189

Bărbat, de 64 de ani, din Bistrița-Năsăud, cardiac și hipertensiv, internat în 6 noiembrie în ATI/Boli Infecțioase (insuficiență respiratorie acută, examen CT torace cu aspect sugestiv pentru infecția cu COVID-19, afectare pulmonară critică), unde a decedat în 14 noiembrie.

Precizări din partea Instituției Prefectului:

  • Până în prezent, 116 cadre medicale (33 medici, 82 asistenți, 1 kinetoterapeut) și 40 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. 122 persoane au fost externate.
  • 198 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, 123 au fost externate.
  • 50 persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. 19 persoane au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 17 angajați ai CJAS Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un angajat al Trezoreriei.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află șase angajați ai Gărzii de Mediu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 1 angajat a Agenției pentru Protecția Mediului.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 5 angajați ai Instituției Prefectului.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 2 angajați ai Direcției Regionale de Statistică.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 3 angajați ai O.C.P.I.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 2 angajați ai Autorității Electorale Permante.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 2 angajați Aquabis.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 1 angajat SGA Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 1 angajat al DSVSA.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află patru angajați ai Agenției pentru Plăți și Intervenție Agricultură Bistrița-Năsăud. Trei dintre aceștia au fost declarați vindecați.
  • Două persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Una dintre acestea a fost declarată vindecată.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 13 angajați ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Dintre aceștia, 12 au fost declarați vindecați, iar unul se află în izolare la domiciliul.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se numără doi angajați ai DGASPC Bistrița-Năsăud.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 9 angajați ai Consiliului Județean. Cinci dintre acestea se află în izolare la domiciliu, celelalte sunt vindecate.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află 8 beneficiari și o infirmieră de la un centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Infirmiera a fost externată. În ceea ce privește beneficiarii, șase au fost externați, iar din păcate, unul a decedat.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 19 beneficiari și 15 angajați de la un centru de recuperare din județul Bistrița-Năsăud. 5 angajați au fost externați. Totodată, au fost externați și 15 beneficiari.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un beneficiar și opt angajați de la o unitate medico-socială din județul Bistrița-Năsăud. O persoană (asistent medical) a fost externată.
  • 19 persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai unui centru de dializă din județ. Șapte persoane au fost declarate vindecate.
  • Șapte persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Patru dintre acestea se află în izolare la domiciliu, iar restul au fost declarate vindecate.
  • 15 persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița – Năsăud. Opt sunt declarate vindecate, iar restul sunt în izolare la domiciliu.
  • Opt persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Trei dintre acestea au fost declarate vindecate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 28 angajați ai Inspectoratului Județean de Poliție. 12 persoane sunt în izolare la domiciliu, iar restul au fost declarate vindecate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 16 fotbaliști. Doi dintre aceștia au fost externați.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 24 handbaliste și trei angajați de la CS Gloria 2018. Șase dintre acestea au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află doi sportivi de la CSM și un angajat.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus, 7 din cazurile active sunt cadre didactice. Dintre acestea, o persoană este internată, iar restul se află în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus, 11 din cazurile active sunt elevi. Aceștia se află în izolare la domiciliu.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 20 beneficiari, un asistent social, 17 angajați și un medic rezident de la șase centre de asistență pentru vârstnici din județ. Una dintre acestea a fost externată.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află trei beneficiari și patru angajați ai unui Centru pentru Protecția Copilului din subordinea DGASPC BN. Una dintre acestea a fost vindecată. Într-un alt asemenea centru din județ, se află alte 14 persoane confirmate cu Coronavirus (4 beneficiari și 10 angajați), iar la un al treilea centru s-au înregistrat 2 angajați cofirmați cu CoVid-19.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află doi angajați ai unei Case de Tip Familial din subordinea DGASPC BN.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 18 angajați ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița (printre care 1 angajat departament resurse umane, 10 angajați ai Blocului Alimentar, trei registratori, și o îngrijitoare de curățenie din Ambulatoriul integrat – Policlinica Bistrița). Cinci persoane au fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află un angajat și 74 pacienți ai Spitalului Orășenesc Beclean.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și 56 de bolnavi de la un cămin de persoane vârstnice din județ, dintre care 11 sunt infirmieri, iar restul beneficiari. Trei dintre acestea a fost externate.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află 25 deținuți din Penitenciarul Bistrița.

Situația privind cazurile COVID 19, pe UAT-uri, în imaginile de mai jos:

Incidența cazurilor COVID 19, pe UAT-uri, în imaginile de mai jos:

Situația epidemiologică la nivel național:

La nivel național, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7.096 de noi cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ajungând la 360.281. 243.832 de pacienți au fost declarați vindecați. De asemenea, 8.926 persoane au decedat, față de ultima raportare înregistrându-se 113 decese. În spitale se află internate 12.996 persoane infectate cu COVID-19, dintre care 1.169 pacienți sunt internați la ATI.

În urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.814 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pe teritoriul României, 46.064 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.161  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în străinătate, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Dintre aceștia 126 au decedat, iar 797 au fost declarați vindecați.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.